Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE: Mondialul demisiilor. Cine sunt selecționerii care au renunțat la funcție după eliminarea de la Cupa Mondială

Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar a reprezentat, pentru unii selecționeri, ultima aventură pe banca echipelor naționale. Selecționerii Braziliei, al Spaniei și al Portugaliei, printre alții, au renunța la funcție, după ce echipele pe care le conduc au fost eliminarea de la Cupa Mondială de Fotbal.

Cine sunt selecționerii care au renunțat la funcție după eliminarea de la Cupa Mondială:

Fernando Santos (Portugalia)

După opt la cârma echipei lusitane și la cinci zile de la eliminarea în fața Marocului, federația portugheză a anunțat că tehnicianul Fernando Santos nu va mai fi selecționerul Portugaliei.

Santos, în vârstă de 68 de ani, a ajuns la un acord amiabil cu federația pentru a pleca cu doi ani înainte de expirarea contractului său, se arată într-un comunicat, citat de Associated Press.

În Qatar, tehnicianul portughez a ieșit în evidență și prin conflictul pe care l-a avut cu Cristiano Ronaldo. Starul în vârstă de 37 de ani, care a participat de cinci ori la Cupa Mondială în 16 ani și este recordmanul de goluri al Portugaliei, nu a fost inclus în primul 11 în meciul din optimi cu Elveția și cel din sferturi cu Maroc.

Alegerea lui Santos a provocat tensiuni între acesta și Cristiano Ronaldo, care a ieșit de pe teren în lacrimi, după înfrîngerea din sferturi.

Tite (Brazilia)

„Selecao” a fost eliminată de la Cupa Mondială de Qatar de Croația. Brazilia, care era văzută drept marea favorită la câștigarea trofeului, a ratat calificarea în semifinale, fiind învinsă de națională lui Luka Modric la loviturile de departajare.

Meciul cu Croația a fost ultimul pentru selecționerul Braziliei, Tite, care și-a anunțat demisia după înfrângere. Tita se afla pe banca tehnică a Braziliei din anul 2016 și avea ca obiectiv câștigarea Cupei Mondiale.

În anul 2018 nu a reușit, brazilinii fiind eliminați în sferturile de finală de Belgia. Patru ani mai târziu, povestea s-a repetat pentru naționala condusă de Tite, care a pierdut, tot în sferturile de finală.

„Este sfârşitul ciclului meu la cârma Braziliei”, a anunțat Tite, după înfrângerea cu Croația. „Sunt mândru de performanţa jucătorilor mei. Înţeleg durerea şi criticile aduse alegerilor mele. Nu sunt doar eu cel care pierde, ci întreaga echipă. Înţeleg că eu sunt cel mai responsabil, nu o să fiu ipocrit, însă toţi suntem responsabili. Nu există eroi şi nici personaje negative”, a completat tehnicianul în vârstă de 61 de ani.

Luis Enrique (Spania)

Spania a început în forță Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, cu o victorie categorică în fața Costa Rica, scor 7-0. A urmat un egal (1-1) cu Germania și o înfrângere (1-2) în fața Japoniei. În optimi, însă, a venit marea surpriză, naționala lui Luis Enrique fiind eliminată la loviturile de departajare de Maroc.

După meci, Federația spaniolă de fotbal a anunțat despărțirea de Luis Enrique. Tehnicianul se afla pe banca Spaniei din 2019 și reușise să conducă echipa până în semifinalele la Campionatul European din 2020 (ținut în 2021), unde a fost eliminată de Italia.

Luis Enrique (51 de ani) avea contract cu federația spaniolă până la finalul turneului din Qatar. În locul său, pe banca Spaniei a fost numit Luis de la Fuente.

Roberto Martinez (Belgia)

Belgia, a doua selecționată în clasamentul FIFA, înaintea Cupei Mondiale din Qatar, care în 2018 a ajuns până în semifinalele Mondialului, s-a oprit de această dată în grupe. O victorie cu Canada (scor 1-0), un egal cu Croația (0-0) și apoi o înfrângere în fața Marocului (0-2) i-au lăsat de „diavolii roșii” pe poziția a treia în grupe, ratând astfel calificarea în faza optimilor.

După ultimul meci din grupe, cel cu Croația, selecționarul Roberto Martinez (49 de ani) a anunțat că acela a fost ultimul său meci pe banca tehnică a Belgiei.

„Sunt o persoană căreia îi place să înveţe din lecţiile primite. Sunt aici de şase ani. Am fost foarte implicat în acest proiect. Am obţinut o medalie de bronz (la Cupa Mondială 2018 - n.red) şi trebuie să dăm o nouă oportunitate acestui proiect. Mi-a plăcut foarte mult, am lăsat o moştenire importantă şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat”, a spus Martinez.

Gerardo Martino (Mexic)

Pentru prima oară din anul 1982, naționala Mexicului nu a trecut de faza grupelor la Campionatul Mondial de Fotbal. După disputarea ultimelor meciuri, Mexic și Polonia se aflau la egalitatea de puncte, însă polonezii s-au calificat grație golaverajului.

Argentinianul Gerardo Martino (60 de ani), selecționerul mexicanilor, a declarat că se consideră „principalul responsabil” pentru eșecul de la acest Mondial și și-a anunțat demisia de pe banca tehnică a Mexicului.

„Sunt principalul responsabil pentru frustrarea şi dezamăgirea pe care le trăim. Este o sursă de tristeţe, dar îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest eşec”, a declarat Gerardo Martino, după ultimul meci din grupe, împotriva Arabiei Saudite.

Otto Addo (Ghana)

Ghana a reușit să câștige un singur meci la Cupa Mondială din Qatar și au terminat grupa pe locul 4. După ultimei meci, cel pierdut în fața Uruguay, selecționerul Ghanei, Otto Addo a anunțat că demisionează de pe banca tehnică a echipei. Acesta a precizat că ar fi luat decizia indiferent de rezultatatele echipei sale.

„Luasem decizia înainte de CM 2022, viitorul meu şi al familiei mele este în Germania, îmi place ceea ce fac la Borussia Dortmund. Şi dacă ieşeam campioni mondiali, eu oricum renunţam la postul de selecţioner”, a declarat Otto Addo (47 de ani).

Paulo Bento (Coreea de Sud)

Portughezul Paulo Bento (53 de ani) și-a încheiat mandatul pe banca tehnică a asiaticilor după eliminarea în optimi în fața Braziliei. Coreea de Sud reușise calificarea în optimi de pe poziția a doua în grupe, în spatele Portugaliei, însă nu a avut nicio șansă în fața Braziliei, care a învins cu 4-1.

După eliminarea din optimi, Paulo Bento a declarat că „trebuie să ne gândim la viitor, care va fi fără mine. Trebuie să mă odihnesc. I-am anunţat pe jucători şi pe preşedintele federaţiei. Este o decizie pe care am luat-o în septembrie”.

Louis van Gaal (Țările de Jos)

Louis van Gaal a părăsit banca tehnică a Țărilor de Jos după ultimul meci de la acest Mondial, cel pierdut în sferturi în fața Argentinei. Anunțul nu a fost deloc o surpriză, întrucât înlocuirea lui van Gaal (71 de ani) era anunțată dinaintea turneului final.

„Sunt foarte mândru. Am adus o mulţime de jucători tineri, pentru ca ei să înveţe. Am format un grup şi când privesc în urmă, văd ceva foarte pozitiv. Nu am sentimentul că am fost învinşi în această seară, pentru că am pierdut la loviturile de departajare”, a spus van Gaal.

De la 1 ianuarie, noul selecționar al Țărilor de Jos va fi Ronald Koeman.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE