Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul Turismului, nemulțumit de suprataxarea contractelor part-time: „Unul dintre compromisurile făcute de PNL”

Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, a declarat la Euronews România că nu este mulțumit de suprataxarea contractelor part-time și că este „unul dintre compromisurile făcute de PNL în momentul modificării Codului Fiscal”.

„Nu sunt mulțumit de suprataxarea contractelor part-time, pentru că PNL a depus eforturi în cursul anului 2020 și 2021 pentru a scoate această prevedere și lucrul s-a și întâmplat. Nu agreez o astfel de măsură. Normal mi s-ar părea ca măcar dupa un trimestru să se facă o analiză și dacă din punctul de vedere al încasărilor la buget există sau nu un beneficiu pentru statul român. Voi insista să primim din partea celor de la Ministerul de Finanțe să primim o estimare. Percepția nu a fost pozitivă din partea celor care nu aveau alternativă. Sunt multe nemulțumiri și multe dintre ele justificate. Sunt si unele cazuri în care nu există justificare. Guvernăm într-o coalitie, se fac compromisuri. Unul dintre compromisurile făcute în momentul modificării Codului Fiscal de PNL a fost acceptarea acestei propuneri venite din partea Ministerului de Finanțe”, a declarat Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, la Euronews România.

Statul câștigă cu peste 700 de milioane de lei pe lună mai mult

Statul câștigă cu peste 700 de milioane de lei pe lună mai mult, după suprataxarea contractelor part-time. Și deși această decizie a dus la scăderea numărului de contracte part-time, a crescut numărul celor cu normă întreagă.

În luna iunie, înainte de suprataxarea contractelor part-time bugetul statului încasa aproape 320 de milioane de lei din taxarea acestor contracte. O lună mai târziu numărul contractelor part-time din România era cu 91 de mii mai mic. Între timp, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind modificările Codului Fiscal. Între ele regăsim și suprataxarea muncii cu normă parțială.

Din acel moment numărul contractelor part-time a tot scăzut. În schimb, în această perioadă, în România au fost înregistrate 117 mii de contracte noi cu normă întreagă. Banii aduși la bugetul statului de aceste contracte noi sunt mai mulți decât pierderile cu desființarea celor 155 de mii de contracte cu normă parțială.

De la 1 august taxele și impozitele pentru un contract part-time se ridică la 1.083 de lei, adică la nivelul salariului minim pentru o muncă de opt ore. Un angajator plătește acum de patru ori mai mult decât plătea acum o lună, în cazul unui contract pentru două ore.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE