Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul german al Apărării: În următorii zece ani UE ar trebui să se înarmeze și să fie pregătită pentru o posibilă confruntare militară

Ministrul german al Apărării avertizează asupra creșterii amenințărilor rusești până la sfârșitul deceniului, îndemnând statele europene să își consolideze industriile de apărare și să se adapteze la schimbările geopolitice, în special în lumina posibilității unui angajament redus al SUA pe continent.

Într-un interviu recent publicat în ziarul german Welt am Sonntag Boris, Pistorius a lansat un avertisment dur potrivit căruia Europa s-ar putea confrunta cu amenințări sporite din partea Rusiei până la sfârșitul deceniului, într-un interviu recent publicat în ziarul german Welt am Sonntag, notează euronews.com.  

"[Amenințările lui Putin] la adresa statelor baltice, a Georgiei și a Republicii Moldova trebuie luate foarte în serios. Ne-am putea confrunta cu pericole până la sfârșitul acestui deceniu", a spus Pistorius.

Germania își reface apărarea. Statele de pe Flancul Estic al NATO se înarmează

În contextul în care peisajul geopolitic evoluează, Pistorius a cerut țărilor europene să se adapteze rapid. El a îndemnat statele să recupereze decalajul în ceea ce privește forțele armate, subliniind că există o fereastră de cinci până la opt ani pentru îmbunătățirea capacităților de apărare.

Germania este unul dintre statele europene care au fost profund marcate de momentul 24 februarie 2022, atunci când Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei. La doar câteva zile după ivadarea Ucrainei, cancelarul german Olaf Scholz a promis să revitalizeze armata germană, care fusese în mare parte neglijată de la sfârșitul Războiului Rece. Elementul central al acestui plan a fost promisiunea unei injecții financiare de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea forțelor armate. Dar, așa cum notează o analiză realizată de The New York Times, "Zeitenwende", sau "schimbarea de eră", promisă de Scholz este prea puțin vizibilă astăzi.

"Va fi nevoie de timp pentru ca industria de apărare să își sporească capacitățile. Avem acum între cinci și opt ani pentru a recupera decalajul - atât în ceea ce privește forțele armate, cât și industria și societatea", a spus Pistorius.

În încercarea de a consolida colaborarea europeană în domeniul apărării, Pistorius a pledat pentru adăugarea unei componente militare la Triunghiul de la Weimar, un forum informal format din Germania, Polonia și Franța. El și-a exprimat un interes deosebit pentru această colaborare și i-a adresat o invitație premierului polonez recent numit, Donald Tusk, afirmând: "Suntem foarte interesați [de adăugarea unei componente militare la Triunghiul de la Weimar]."

Totodată, statele de pe Flancul Estic al NATO, aflate în vecinătatea Ucrainei s-au întărit considerabil de la momentul invaziei. În noiembrie, Finlanda, nou intrată în NATO, anunța că va cumpăra sistemul de apărare antirachetă ''Praştia lui David” al Israelului. Contractul avea o valoare de 317 milioane de euro. Recent, Finlanda a anunțat că va semna un acord de cooperare în domeniul apărării cu Statele Unite pentru a acorda armatei americane un acces larg în țara nordică în vecinătatea lungi sale granițe cu Rusia.

România a făcut de asemenea achiziții importante în domeniul apărării, de la tancuri de luptă Abrams M1A2, până la avioane de luptă F-35 și sisteme Patriot. În primăvara acestui an Polonia anunța că își va întări frontierele de la răsărit prin desfășurarea de sisteme de rachete HIMARS în apropierea enclavei ruse Kaliningrad.

Pericolul izolării

Pe măsură ce SUA își mută atenția spre regiunea Indo-Pacific, ministrul german al Apărării a subliniat necesitatea ca Europa să își consolideze în mod independent capacitățile de securitate și apărare. El a avertizat că o creștere a producției de armament a Rusiei, în special pentru a-și susține operațiunile din Ucraina, reprezintă o amenințare reală pentru Europa.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE