Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul britanic al Forţelor Armate, avertisment despre războiul din Ucraina. ”Acesta va fi un an critic”

Leo Docherty, ministrul Forțelor Armate al Marii Britanii, a afirmat că 2024 este un an ”critic” în ceea ce privește evoluția războiului din Ucraina, pentru ca militarii ucraineni să-și poată consolida poziția și să se apere corespunzător.

Aflat într-o vizită în România, Leo Docherty a vorbit și despre modul în care Guvernul de la București sprijină Ucraina.

”În mod clar, toţi trebuie să facem tot ceea ce putem. Cred că acesta va fi un an critic în ceea ce priveşte asigurarea faptului că ucrainenii pot să îşi consolideze poziţia şi să se apere în mod corespunzător, în special în contextul în care ne apropiem de Summitul NATO din luna iulie.

Ceea ce am încercat să facem a fost să oferim un exemplu, asigurându-ne că dăm Ucrainei orice muniţie, tehnologie sau echipament disponibile. Guvernul dumneavoastră a fost extrem de generos.

Apreciem generozitatea şi dinamismul Guvernului român în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, având în vederea gravitatea situaţiei operaţionale în Ucraina, să vedem ce putem face, deoarece trebuie să privim acest conflict în termeni de ani, nu de luni. Acesta va fi un an important şi toţi prietenii Ucrainei trebuie să vadă ce pot oferi, iar noi facem asta", a explicat Leo Docherty, în timpul unei conferințe de presă susținute la sediul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Leo Docherty se află a doua oară la Bucureşti, după ce prima vizită a efectuat-o în calitate de ministru de Externe. Oficialul britanic a evidențiat că a purtat discuţii ”foarte cuprinzătoare şi pozitive” cu ministrul român al Apărării şi cu şeful Statului Major al Apărării. De altfel, el a vorbit și despre relaţiile puternice dintre cele două state, precum şi despre ”contribuţia constantă” a României în cadrul NATO.

”Ne place să lucrăm împreună cu România, cunoaştem contribuţia semnificativă pe care ţara dumneavoastră o are. Acest lucru este ilustrat de misiunea de Poliţie aeriană din care facem parte în România. De altfel, voi merge la Constanţa pentru a mă întâlni cu femeile şi bărbaţii din Forţele aeriene britanice implicate”, a menționat Docherty, conform sursei citate.

Ministrul britanic al Forţelor Armate: ”Nu este vorba doar despre securitatea Ucrainei, ci şi despre securitatea regiunii Mării Negre”

De asemenea, Docherty a evidențiat efortul comun pentru susţinerea Ucrainei, țară care luptă pentru suveranitatea sa. De asemenea, oficialul britanic a subliniat "generozitatea" şi "angajamentul" Guvernului de la Bucureşti în ceea ce priveşte sprijinul acordat Guvernului de la Kiev.

”Nu este vorba doar despre securitatea Ucrainei, ci şi despre securitatea regiunii Mării Negre. Ceea ce facem împreună pentru a îmbunătăţi securitatea la Marea Neagră este foarte important, nu doar pentru cele două state, ci pentru întreaga regiune, precum şi pe plan mondial, având în vedere cantitatea uriaşă de cereale, dar şi alte conexiuni economice care au loc la Marea Neagră. Considerăm că securitatea în zonă este foarte importantă”, a afirmat ministrul britanic, potrivit Agerpres.

Leo Docherty: Româna este cea mai răspândită limbă străină folosită pe teritoriul Marii Britanii

Ministrul britanic a punctat că Regatul Unit și România au relații bilaterale puternice, pe fondul afecțiunii pe care Regele Charles al III-lea o are faţă de țara noastră.

În plus, Docherty a amintit că în Marea Britanie trăiesc 1,2 milioane de români, ”membri de succes ai comunităţii, care lucrează din greu şi îşi întreţin familiile”, iar astfel contribuie la dezvoltarea economiei.

Româna este cea mai răspândită limbă străină folosită pe teritoriul Marii Britanii, a precizat demnitarul britanic.

Statele europene ar trebui să investească mai mult în Apărare

Docherty a completat că toate statele europene membre NATO trebuie să se asigure că investesc suficient în Apărare.

"Am anunţat recent o creştere a ajutorului militar pentru Ucraina de la 2,5 miliarde de lire sterline anual la 3 miliarde. Acest lucru reprezintă o creştere de 500 de milioane, folosite pentru a ne asigura că ucrainenii vor avea materialul, muniţia şi tehnologia necesare pentru a-şi apăra ţara. Aceasta are loc în contextul majorării cheltuielilor alocate Apărării: până la 2,5% din PIB, până 2030. (...) Avem o discuţie în Marea Britanie despre unele ţări care, în mod istoric, se bazează foarte mult pe Statele Unite. Acele zile s-au încheiat. Toate statele europene membre NATO trebuie să se asigure că investesc suficient, la fel ca România, la fel ca Marea Britanie”, a concluzionat Leo Docherty.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE