Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Meditații și mese calde gratuite pentru copii. România are cei mai mulți copii în risc de sărăcie din Europa

România are cei mai mulți copii în risc de sărăcie din Uniunea Europeană. Unul din 4, potrivit datelor ”Salvați copiii”. Iar Situația materială precară are consecințe directe asupra educației lor.

Familiile abia se descurcă să le asigure lucrurile de bază, și nici nu mai vorbim de costuri cu meditațiile și activitățile extrașcolare. Părinții pot apela la centre de zi gratuite, unde copiii primesc mese calde și ajutor la teme.

Un astfel de centru s-a deschis recent la marginea cartierului Titan din București. A fost visul unui asistent social, care a reușit să adune fonduri de la companii și donatori.

”Centrul nostru are o capacitate de peste 200 de locuri. Le oferim și două mese gratuite pe zi. Sunt categorii de risc, sunt copii care provin din familii monoparentale, fie că sunt mame singure care au grijă de unul, doi, trei sau mai mulți copii fie că sunt bunici care au grijă de nepoții lor pentru că nu mai sunt părinții, sau frații mai mari care au grijă de frații mai mici au nevoie de ajutor pentru că nu se descurcă să le pună o farfurie cu mâncare pe masă, nu se descurcă să-i ajute la teme pentru școală.”, a declarat Mihaela Voivozeanu, președinte asociația „Ana și copiii”.

Costurile lunare se ridică la minimum 1.200 de lei de copil

”Când vin la noi de la vârste micuțe, reușim să recuperăm materia pierdută. Când vin la vârste mari și ei deja au pierdut foarte mult în timpul acesta. Le găsești mai greu un drum în viață. Din păcate da. Nu toți părinții își permit meditații, nu toți părinții reușesc să-și ajute copiii la teme și de aici, în clasele primare încep să se piardă”, a mai spus Mihaela Voivozeanu.

”Pe noi, tatăl fetiței ne-a părăsit când avea ea doi ani jumate și practic am rămas eu cu ea și bunicii, atât. Nu prea ne descurcam cu veniturile și am ajuns aici. Ce este cel mai dificil pentru un părinte în creșterea unui copil? Ea vede când vin ambii părinți după copil și ar vrea să vină și tatăl ei după ea, dar dacă tatăl n-a mai căutat-o, nici măcar de ziua ei nu o caută”, povestește una dintre mame.

Părinții cer schimbare

”E vorba de un cost și un preț pe care noi îl plătim ca societate 05:52 MUSCĂ 00:28 E absolut dureros să te gândești că, de fapt, există copii care au noroc, dacă pot să spun așa, și beneficiază de o viață normală, de educație, de tot ceea ce până la urmă înseamnă normalitate și cei care, din păcate, nu-și pot permite nici măcar un loc în care să se poată duce și să se bucure de ceva, nu mai vorbesc de învățat.

Nu este, din păcate, o coincidență faptul că procentul copiilor aflați în risc de sărăcie se corelează cu cel al analfabetismului funcțional. La nivel național, este nevoie de mai multă intervenție decât pot face organizațiile non-guvernamentale, spun reprezentanții societații civile.”, a declarat Christine Demeter.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE