Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mesaje RO-ALERT, în Tulcea. Locuitorii avertizați după reperarea unor drone ce aveau ca ţintă Ucraina

A fost alertă în Tulcea, după ce armata rusă a atacat, din nou, cu drone, regiunea Odessa. Autoritățile din țara noastră au emis un mesaj RO-Alert care avertiza localnicii despre posibilitatea căderii unor bucăți de dronă. Aeronave F-18 și F-16 au fost ridicate de la sol pentru a supraveghea spațiul aerian. 

Armata rusă a lansat mai multe drone kamikaze asupra Portului Ismail din Ucraina și punctului vamal Orlovka de la granița cu România. Au fost distruse mai multe camioane care transportau marfă, iar doi șoferi de TIR au fost răniți. Autoritățile din Odesa au anunțat că punctul de trecere a frontierei Orlovka-Isaccea va fi închis temporar. La noi în țară a fost din nou alertă în județul Tulcea, în urma atacului de la graniță. 

Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „Din nou, locuitorii din județul Tulcea au fost treziți în miez de noapte de aceste mesaje de tip RO-ALERT, care îi avertizau despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. În aceste situații, locuitorii sunt sfătuiți să se adăpostească în beciuri sau adăposturi, iar în lipsa acestora să stea cât mai departe de ferestre.” 

Autoritățile au precizat că aceste alerte sunt menite să informeze populația din zona de graniță a României cu Ucraina despre riscurile potențiale cauzate de atacurile rușilor asupra Ucrainei și posibilitatea ca resturi sau obiecte să ajungă pe teritoriul național.

Constantin Spînu, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale: „Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole din serviciul de luptă poliție aeriană extinsă au decolat în jurul orei 0:50 din Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. De asemenea, în jurul orei 2:40 din Baza 86 Aeriană Borcea au decolat și două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române. Pe parcursul acestui interval orar, sistemul de supraveghere radar al României nu a detectat pătrunderea în spațiul aerian românesc a dronelor implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainiene.” 

Pe parcursul nopții, au fost înregistrate trei apeluri la 112, prin care cetățenii au solicitat informații suplimentare.

”Reamintim că orice persoană care se simte în pericol sau observă ceva neobișnuit poate apela numărul de urgență 112 pentru asistență.

Autoritățile recomandă locuitorilor să rămână vigilenți și să urmeze instrucțiunile primite în astfel de situații.”, se arată în comunicatul transmis IGSU.

Acesta a fost al doilea bombardament cu drone din ultima săptămână. Porturile ucrainene de la Dunărea Reni și Ismail sunt des ținta atacurilor rusești, iar în unele cazuri, drone sau fragmente din acestea cad pe teritoriul României.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE