Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a anunțat inițiarea interzicerii trupelor transsexuale în armată, după decizia Curții Supreme americane, care permite administrației Trump să interzică accesul trupelor transsexuale în armată.
„Aceasta este agenda președintelui, pentru asta a votat poporul american”, a postat Hegseth pe rețelele de socializare.
Transsexualii, scoși din Armata SUA
Administrația prezidențială a precizat că „se mișcă rapid” pentru a „curăța” armata de aproximativ 1.000 de membri care s-au autoidentificat ca având disforie de gen. Acești membri ai serviciilor militare vor avea la dispoziție între 30 și 60 de zile fie pentru a pleca voluntar, fie pentru a fi forțați să renunțe, conform Washington Post.
Directivele emise de Hegseth nu prevăd modul în care Pentagonul ar putea încerca să elimine orice militar transsexual care nu și-a dezvăluit un astfel de diagnostic. Ordinul se aplică și celor care intră acum în armată, a precizat Pentagonul.
Apărătorii drepturilor membrilor transsexuali din armată au declarat că numărul este mai mare decât cele 1.000 de persoane anunțate de Pentagon. Iar un înalt oficial din domeniul apărării, sub protecția anonimatului, a declarat că au fost diagnosticate, de fapt, peste 4.000 de persoane cu disforie de gen.
Anunțul lui Hegseth vine la două zile după decizia Curții Supreme în cauza Shilling vs Trump, care i-a permis președintelui Donald Trump să meargă mai departe cu un ordin executiv care interzice accesul bărbaților și femeilor transgender în armată.
Litigiul continuă într-o instanță inferioară. În martie, ca parte a unei hotărâri a instanței, judecătoarea Ana C. Reyes a spus că politica lui Trump este „plină de animozități”.
În cadrul audierilor pentru acest caz, Departamentul de Justiție a susținut că politica nu este discriminatorie deoarece nu se aplică tuturor membrilor transsexuali ai serviciilor, ci doar celor care suferă sau au suferit de disforie de gen. Cu toate acestea, Reyes a contestat această afirmație și i-a trimis pe avocații guvernului la cele spuse de Hegseth, care a calificat politica drept o interdicție a transsexualilor.
Ordinul executiv al lui Trump acordă derogări pentru membrii serviciilor care sprijină în mod direct „capacitățile de luptă”. Cei care obțin o derogare trebuie să dovedească faptul că nu au încercat niciodată să treacă fizic de la un gen la altul și se vor confrunta cu anumite restricții care le interzic accesul la vestiare, băi și dușuri destinate persoanelor de sex opus. De asemenea, aceștia vor trebui să îndeplinească standardele de pregătire fizică asociate cu sexul lor natural.
Bărbaților și femeilor transgender li s-a permis pentru prima dată să servească în mod deschis în armată începând cu 2016.
Până în iulie, se așteaptă ca judecătorii să decidă dacă statele pot interzice anumite tratamente medicale de tranziție de gen pentru tineri.