Actorul Matt Damon, care joacă în Oppenheimer, cel mai nou film regizat de Christopher Nolan, a povestit că a refuzat un rol principal care ar fi putut să îi aducă în conturi peste 250 de milioane de dolari.
Invitat în episodul de vineri al emisiunii Who's Talking to Chris Wallace de la CNN, Matt Damon a vorbit cu gazda despre acest episod din viața lui pe care n-o să-l uite niciodată, asta e sigur.
În 2009, actorului i s-a oferit oportunitatea să îl interpreteze pe Jake Sully în Avatar, regizat de James Cameron, și să primească 10% din câştiguri. Pentru că a refuzat rolul, a pierdut și banii, și șansa de a face echipă cu Zoe Saldana (Neytiri).
„Este ceva îngrozitor. Sigur sunt cei mai mulți bani pe care un actor i-a refuzat vreodată”, a spus Matt Damon, când a fost întrebat despre calculul de 250 de milioane de dolari, adică suma pe care ar fi putut să o obțină dacă ar fi acceptat să joace în Avatar (2009).
Într-o altă declarație, Matt Damon spunea că acest rol principal din Avatar pe care l-a refuzat a fost „cea mai mare prostie făcută vreodată de un actor”, potrivit Yahoo! Life.
Topul filmelor cu cele mai mari încasări
Regizorul James Cameron este responsabil pentru trei dintre șase filme cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Avatar (2009) - 2,899 miliarde de dolari
Avengers: Endgame (2019) - 2,794 miliarde de dolari
Titanic (1997) - 2,207 miliarde de dolari
Star Wars: Episode VII: The Force Awakens - 2,069 miliarde de dolari
Avengers: Infinity War (2018) - 2,048 miliarde de dolari
Avatar: The Way of Water (2022) - 2,024 miliarde de dolari