Pentru prima dată după ce Donald Trump a devenit președinte al SUA, Marcel Ciolacu susține că a discutat cu el. Premierul României a transmis, pe rețelele de socializare, ce subiecte a abordat cu Trump, ales președinte pe 5 noiembrie.
Discuția vine în contextul în care Occidentul, în general, are diverse temeri după alegerea lui Trump la Casa Albă. Există dileme în ceea ce privește politica sa externă, NATO sau situația Ucrainei.
Marcel Ciolacu a discutat la telefon cu Donald Trump
Marcel Ciolacu: „Am avut o conversație telefonică foarte bună cu președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. I-am transmis felicitări pentru victoria istorică și i-am spus că sunt întru totul dedicat dezvoltării Parteneriatului nostru Strategic.
Președintele ales Donald Trump a dorit să transmit din partea domniei sale cele mai bune urări poporului român!
Împărtășesc viziunea pragmatică a președintelui Trump. De aceea, i-am spus că îmi doresc ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României din afara Uniunii Europene.
De asemenea, i-am transmis președintelui Trump că am făcut pași semnificativi pentru a răspunde apelului său privind creșterea bugetului militar la 2.5%. Acest lucru demonstrează angajamentul nostru nu doar față de apărarea și securitatea României, ci și față de legăturile noastre transatlantice.
Sunt convins că, sub administrația Trump, Parteneriatul Strategic cu SUA va trece la un nou nivel astfel încât să aducem marele capital american în economia românească, dar și în modernizarea armatei și dezvoltarea industriei naționale de armament."
În decembrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a avut o vizită în SUA, acolo unde a discutat cu secretarul de stat Antony Blinken și cu șeful Pentagonului, în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina.
A fost atunci prima vizită a unui premier român în SUA, după cea a Vioricăi Dăncilă, din 2016.