Marcel Ciolacu a vizitat naționala de fotbal a României în timpul antrenamentului premergător partidei cu Elveția.
Premierul s-a fotografiat cu jucătorii și cu staff-ul, după care a postat imaginile pe Facebook și a felicitat echipa.
“Suntem mândri de voi! Hai, România!”, a notat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a urmărit antrenamentele din tribune alături de președintele FRF, Răzvan Burleanu și a primit din partea echipei un tricou cu numărul 12.
Naționala României s-a calificat deja la EURO 2024, după 2-1 cu Israel, și va juca în ultima etapă a grupelor preliminare cu Elveția, în această seară, pe Arena Națională.
Selecţionerul Edward Iordănescu consideră că echipa naţională de fotbal a României are datoria să dea totul în partida cu Elveţia, pentru a rămâne neînvinsă în preliminariile EURO 2024 şi să termine grupa de calificare pe primul loc.
"Aş vrea să ne concentrăm mai mult la ceea ce urmează şi să nu rămân blocaţi în ceea ce a fost, chiar dacă e vorba de o performanţă fantastică. Am trăit momente euforice incredibile după această performanţă, am îndeplinit un obiectiv în care puţini credeau.
Momentele astea de euforie trebuie şi ele trăite şi consumate, însă mâine ne aşteaptă un joc de o importanţă mare şi care ne obligă. Spre deosebire de noi, Elveţia nu a trăit momente de euforie, pentru că este sub obiectivul propus. A venit foarte motivată, capacitată şi probabil şi rănită. Pentru noi e foarte important ca aceste ore pe care le avem să le gestionăm cât mai bine să recalibrăm grupul, să ne regenerăm fizic şi să facem cinste celor care vor veni la stadion alături de noi.
Ne-am îndeplinit obiectivul pe care ni l-am propus, dar acum avem altul. Avem o altă ţintă, avem şansa de a termina pe primul loc şi e datoria noastră să dăm totul să rămânem neînvinşi. Nu va fi deloc uşor, dar avem şansa de a termina pe primul loc", a declarat Iordănescu, luni, într-o conferinţă de presă.