Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum a devenit LVMH conglomeratul de branduri de lux care dictează direcția în modă

Update - Pe 25 aprilie, LVMH a devenit prima companie europeană a cărei valoare de piață depășește 500 de miliarde de dolari. Cu doar câteva săptămâni în urmă, conglomeratul a intrat și în top 10 cele mai profitabile companii din lume.

Bernard Arnault – CEO-ul grupului LVMH, este al doilea cel mai bogat om din lume, după Elon Musk.

Conglomeratul deține peste 70 de branduri de lux în șase grupuri de afaceri. LVMH este „familia regală” a industriei – care dictează direcția în care se îndreaptă moda.

Louis Vuitton Moët Hennessy, pe scurt LVMH, activează în șase industrii: Vinuri și băuturi spirtoase, Modă și marochinărie, Parfumuri și cosmetice, Ceasuri și bijuterii, Vânzări cu amănuntul selective și Alte activități – și oferă doar produse de lux.

Deține cele mai cunoscute case de modă și bijuterii din lume, printre care: Louis Vuitton, Christian Dior, Fenty, Givenchy, Marc Jacobs, Tiffany and Co. sau Bulgari.

Totul a început din dorința lui Bernard de a deține o casă de modă respectabilă

În 1984 Bernard auzit că Dior este de vânzare- compania ce deținea casa de modă, Boussac, dăduse faliment și guvernul francez căuta un cumpărător. A împrumutat 15 milioane de euro de la părinți și alte 45 de la o instituție financiară, a cumpărat compania- mamă și a salvat-o de la faliment. A pus-o la păstrat și s-a pus pe analizat piața.

Tot pe atunci, în 1987 Louis Vuitton și Moest Hennesy și-a propus și ei să devină lideri în produse de lux și au fondat LVMH. Asta i-a stârnit interesului magnatului francez care i-a cumpărat fără să stea prea mult pe gânduri  la doar trei ani după înființare. Și nu s-a oprit aici. Între 1993 – 1997 a pus mâna pe Kenzo, Guerlain, Celine, Loewe și Marc Jacobs.

Până la începutul mileniului, LVMH a devenit o forță de neoprit în industria modei

În 2017 familia s-a reîntregit când Bernard a decis să aducă Dior oficial sub umbrela LVMH – până atunci casa din Franța era deținută de exclusiv de omul de afaceri.

Astăzi, conglomeratul a atins valoarea de 400 de miliarde de euro – iar vânzările sunt în creștere. În 2022 acestea au crescut cu 28% față de anul precedent – semn că nimic nu poate împiedica sau întrece LVMH în industria produselor de lux. Inovația și adaptarea culturală sunt factori cheie care i-au adus succesul. Misiunea grupului este de „a fi sinonim cu eleganța și creativitatea. Produsele noastre și valoarea culturală pe care le întruchipează îmbină tradiția, inovația și nasc fantezii și vise”.

Misiune cel mai bine arătată în ultimii ani prin colaborările neașteptate pe care casele de modă deținute de LVMH l-au avut: Louis Vuitton cu Jeff Koons sau  Yayoi Kusama, Givenchy cu Disney, Dior cu Kaws,  sau Marc Jacobs cu Takashi Murakami. Grupul a inclus astfel arta – în modă și au deschis porțile către parteneriatele de acest fel.

Conglomeratul dictează direcția în modă iar industria ascultă, de fiecare dată

LVMH ține pasul, mai bine ca oricine, cu dorințele publicului și oferă, pe lângă produsele vândute cu mii sau sute de mii de dolari, show-uri distribuite masiv pe rețelele de socializare. Dar cel mai bine aș spune eu, vând vise – vise în care oricine poate fi o parte din imperiul luxos LVMH.

Anul trecut LVMH a ridicat limita de vârstă a directorului general de la 75 la 80 de ani – permițându-I astfel lui Bernard să rămână la conducere. Pentru mai multe episode Hype vă aștept pe canalul nostrum de YT, Instagram și Facebook.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE