Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lupta pentru Congresul Statelor Unite. Miza alegerilor parțiale din 8 noiembrie

În data de 8 noiembrie, în Statele Unite au loc aşa-numitele alegeri „de mijloc de mandat” („midterm elections”) în care toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 din cele 100 de locuri din Senat vor fi reînnoite. Confruntarea, ca de obicei, se dă între democrați și republicani.

În prezent, Partidul Democrat controlează Camera Reprezentanților, dar și președinția SUA. În Senat, lucrurile sunt mai complicate. Republicanii dețin 50 de locuri, în timp ce democrații au 48. Totuși, cei doi independenți care se grupează constant în jurul Partidului Democrat, fac să existe, de facto, o egalitate perfectă în această cameră (50 – 50).

Republicanii sunt favoriți să câștige majoritatea în Camera Reprezentanților după aceste alegeri, ajutați fiind în principal de frustrarea publicului american față de mersul economiei. Totuși, democrații speră să își mențină controlul Camerei, mizând pe o campanie prin care promit, între altele, că vor lupta pentru menținerea dreptului la avort. Lucrurile sunt mai puține clare în Senat, acolo unde bătălia pare mai strânsă.

Cum funcționează sistemul politic american

Statele Unite au un sistem prezidențial. În practică, sistemul prezidențial are o serie de caracteristici distincte. Puterea legislativă (reprezentată de Congresul SUA) și puterea executivă (reprezentată de președintele SUA) funcționează și sunt alese separat. Președintele, ca reprezentant al puterii executive, deține prerogative constituționale sporite.

În cadrul puterii legislative, avem un parlament bicameral, compus din Camera Reprezentanților (camera inferioară) și Senat (camera superioară). Alegerile pentru Congresul SUA nu au loc o dată la 4 ani, așa cum se întâmplă de regulă în Europa, ci o dată la doi ani, respectiv la jumătatea mandatului prezidențial. La bătaie sunt scoase toate locurile din Camera Reprezentanților și o treime din locurile din Senat.

Fiecare stat american își trimite un număr de reprezentanți în Camera Reprezentanților, proporțional cu mărimea populației statului respectiv. De pildă, unele state precum Alaska, Delaware sau Montana au doar un singur reprezentant, în timp ce altele, precum California au 52. Pentru a echilibra lucrurile, Constituția SUA menționează că fiecare stat, indiferent de mărimea lui, trebuie să trimită doi senatori în Congresul SUA. Astfel că în Senat, fiecare stat deține două locuri, pentru un total de 100.

Lupta pentru Camera Reprezentanților

Democrații, conduși de președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, dețin majoritatea în această cameră din 2018, atunci când au câștigat alegerile de mijloc de mandat în timpul administrației Trump. Republicanii au însă motive de optimism. Dacă istoria reprezintă un ghid, atunci ea ne spune că partidul care a dat președintele la Casa Albă a pierdut primele alegeri de mijloc de mandat, de fiecare dată. Dacă republicanii câștigă Camera pe 8 noiembrie, partidul va alege un nou lider în locul lui Nancy Pelosi.

Liderul republicanilor din Cameră, Kevin McCarthy, cel care i-ar putea lua locul lui Pelosi, și-a dezvăluit deja „Angajamentul față de America”, o schiță amplă a politicilor pe care republicanii le vor propune în primele zile ale următorului Congres. De asemenea, un control al Camerei din partea republicanilor ar putea echivala și cu o victorie și pentru Donald Trump, cel care ar putea candida din nou în 2024.

Pentru Biden, pierderea controlului Camerei Reprezentanților de către Partidul Democrat ar putea duce la un blocaj în ceea ce privește agenda sa politică. Teme precum dreptul la avort, schimbările climatice sau controlul armelor ar putea fi trase pe linie moartă de către o Cameră dominată de republicani.

O confruntare strânsă în Senat

În Senat lucrurile par a fi mult mai echilibrate, așa cum arată și o analiză semnată de Associated Press. Partidul care va obține o majoritate (dacă această majoritate chiar va fi obținută), o va face la o diferență foarte mică, ceea ce lasă mai mult spațiu pentru negocieri. De altfel, majoritatea realizărilor legislative ale lui Joe Biden au fost rezultatul unor negocieri bipartizane într-un Senat american extrem de echilibrat.

Dacă democrații vor controla Senatul, iar republicanii Camera Reprezentanților, atunci am putea asista la o confruntare intra-legislativă puternică și, posibil, un nou blocaj politic. Pe de altă parte, un control democrat al ambelor camere l-ar ajuta pe Biden să își pună în practică mai ușor agenda politică. 

Indiferent cine își va adjudeca victoria în alegerile de mijloc de mandat, clijavele tot mai adânci din societate americană și polarizarea electoratului nu vor dispărea prea curând. Republicanii și democrații găsesc tot mai rar consensul necesar. În schimb, logica confruntării continuă să domine viața politică de peste Ocean.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE