Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lucian Bode, acuzat de plagiat. Universitatea Babeș-Bolyai îi analizează teza. Reacția ministrului

Noi acuzații de plagiat la adresa unui membru al cabinetului Ciucă. Cristian Ghinea, fost ministru USR și fost europarlamentar spune despre lucrarea de doctorat a șefului de la Interne, Lucian Bode, că are pasaje copiate de pe Wikipedia. Acuzațiile vin în ziua în care Lucian Bode se confruntă cu o moțiune simplă depusă de opoziție, după achiziția autoturismelor BMW de către Poliția Română.

UPDATE. Lucian Bode a reacționat la acuzațiile de plagiat și i-a numit pe cei din USR „penibili” și „neterminați politic. Ministrul a mai spus că acuzațiile sunt false și că le va demonta bucată cu bucată.

„Am văzut fiţuica prezentată de USR. Un demers penibil, aşa cum a fost şi demersul cu acuzaţiile legate de achiziţia de autospeciale de la Poliţia Română, un demers care nu are niciun fel de substanţă, un demers plin de minciuni. O să găsiţi acolo minciuni prin omisiune, dezinformare şi foarte multă prostie. Voi explica public care au fost etapele procedurale legale pe care le-am parcurs”, a afirmat Bode, la Parlament.

El a spus că Universitatea Babeş Bolyai a elaborat şi a transmis către Ministerul Educaţiei în 2018 toate documentele necesare pentru emiterea titlului de doctor.

"M-au acuzat mai întâi că secretizez teza de doctorat şi mai apoi i-am văzut pe toţi la bibliotecă conspectând, rupându-şi pixurile pe acolo. Mai apoi au spus că, din ciorna pe care am văzut-o public, au găsit ei nişte similitudini. Eu vreau să vă spun că am respectat legea, am respectat toate procedurile şi, mai mult, Universitatea Babeş Bolyai a elaborat şi a transmis către Ministerul Educaţiei în 2018 toate documentele necesare în vederea emiterii titlului de doctor, mai ales raportul de similitudine, care este piesă foarte importantă la dosar", a adăugat Lucian Bode.

Acuzațiile lui Cristian Ghinea

„La o primă analiză, este clar un plagiat ruşinos, un plagiat copilăresc chiar", a declarat Cristian Ghinea la Parlament. Cine a scris această teză nici măcar nu a intrat în articolul propriu-zis, vorbim doar de introduceri disponibile gratuit. Evident, e nevoie de o cercetare mai amplă, e nevoie de o comparaţie a cărţilor originale citate acolo, pentru că ceea ce am făcut noi a fost doar să punem cele mai evidente, cele mai flagrante exemple găsibile din surse deschise”, a declarat Cristian Ghinea.

„Şi noi credem că este o ruşine pe obrazul Guvernului, dar şi al mediului academic - vorbim de Universitatea Babeş-Bolyai, care a acordat un doctorat pe această bază. Astăzi, USR a depus o cerere de informaţii publice la UBB, prin care cerem să se facă public întreg dosarul acestui doctorat”, a mai spus Ghinea.

Daniel David: „Aștept să văd rezultatul analizei UBB, care deja a demarat”

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca analizează teza de doctorat a ministrului Lucian Bode. Rectorul UBB Daniel David a spus pentru Europa Liberă că o comisie de la universitate începuse deja analiza lucrării de doctorat. „Aștept să văd rezultatul analizei UBB, care deja a demarat și care probabil ar trebuie să analizeze și să verifice și aceste informații publice”, susține Daniel David.

În 2018, ministrul Lucian Bode a primit titlul de doctor de la Universitatea Babeș-Bolyai, unde a susținut lucrarea cu titlul „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI”.

Moțiunea simplă, votată miercuri

Dezbaterile la moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, au început luni în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri. Moţiunea a fost depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei.

Moţiunea a fost citită în plen de deputatul USR Cristian Seidler. Semnatarii cer ca ministrul Bode să plece de la conducerea MAI, deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei. Potrivit acestora, „cea mai mare reuşită” a mandatului lui Bode este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE