Riscul unei posibile ciocniri NATO - Rusia este luat în calcul de armata franceză, care a început să cartografieze terenul de la granița României cu Ucraina și Republica Moldova. Acest proces are loc în cooperare cu partea română.
Dezvăluirea a fost făcută de publicația Le Figaro, care susține că o atenție deosebită a fost acordată „Porții Focșani”, văzută drept un coridor între Munții Carpați și Dunăre.
Ce este Poarta Focșani
Pe 23 septembrie 1939, Statul Major „a fixat misiunea Grupului de armată”, în sensul că aceasta trebuia să respingă ofensiva inamicului dinspre nord şi est, prin organizarea a trei poziţii de rezistenţă, conform Historia.
Iar Poarta Foșcaniului se referă la zona „Carpaţii Orientali-valea Tazlăului-valea Trotuşului-Siretul inferior”. Acela este aliniamentul fortificat Focşani-Nămoloasa-Galaţi, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, după planurile maiorului german Maximilian Schuman.
Locul prin care Rusia ar invada România, cartografit de armata franceză
Sursa citată spune că Grupul Geografic 28 (GG 28), atașat brigăzii de geniști, a plecat în România pentru a întocmi măsurători topografice precise și actualizate. Acești militari „s-au întors cu o hartă pe care au agățat-o apoi pe un coridor din sediului Grupului Geografic 28”.
În Franța, acest regiment mic este staționat la Haguenau, aproape de alte unități de informații. Însă, din toamna anului trecut, el face parte din brigada de geniu. Cei 350 de militari ai Grupului Geografic 28 sunt implicați atât în operații, cât și în planificare.
Francezii au întocmit apoi o hartă tridimensională (3D) a României, în care fac referire și la localitatea Cincu, unde armata franceză are 1.000 de militari desfășurați, ca răspuns după ce Rusia a început invazia din Ucraina, în 2022.
În documentele respective, Armata franceză precizeacă că, după lanțul muntos, „se coboară spre dealurile Moldovei, apoi spre câmpie, pe cursul Dunării, puțin mai la sud și deschide drumul spre Ucraina”. Această regiune se numește Poarta Focșani, după cum a explicat un colonel care a comandat anul trecut un detașament de aproximativ 30 de militari desfășurați în acea zonă: „Pentru Statul Major din România și din statele aliate, aceasta este ruta pe care o armată rusă ar încerca să invadeze România.”
„Aliații trebuiau să aibă cunoștințe actualizate despre presupusul viitor câmp de luptă. Trebuia să știm unde vor fi amplasate sistemele de arme, unde vor fi țintele de interes și, de asemenea, trebuia să anticipăm problema mobilității operaționale, documentând drumurile, îngustările etc.”, a spus colonelul respectiv. Iar coordonatele fiecărui punct și ale fiecărei infrastructuri de interes au fost arhivate cu atenție.
Chef Godefroy a identificat „puncte înalte” în acea zonă, precum turnuri de apă, turle de biserici etc, care pot fi folosite ca referință de către artileriști, în caz de nevoie. Datele sunt trecute în diverse documente, iar aceste fișiere care conțin punctele de referință de la fiecare aproximativ 5 km pot fi transmise forțelor armate.
Militarii din Grupul Geografic 28 au întocmit, de asemenea, o hartă precisă pentru mobilitatea militară, adică traseele vehiculelor militare. Ei au folosit un fel de mașină Google, dar militară, adică un vehicul echipat cu camere și un senzor lidar care oferă o imagine tridimensională asupra terenului. Este vorba despre o versiune perfecționată a ceea ce Google oferă pentru hărțile sale.
„Acest lucru face posibilă localizarea podurilor și a punctelor de trecere”, explică mareșalul Johannie, în timp ce prezintă harta pe care a realizat-o. Acolo sunt enumerate traseele și caracteristicile structurilor inginerești, inclusiv tot ceea ce prezintă interes pentru domeniul militar, dar care nu apare pe o hartă civilă. „Acest aspect va permite apoi logisticii să se concentreze asupra misiunilor lor”, spune persoana menționată. Pentru zonele mai greu accesibile, Grupul Geografic 28 poate folosi și drone de tip precum Rapace 3D sau E-Bee.
Pe timp de război, unele lucruri nu mai sunt atât de evidente. De exemplu, să ai o hartă fiabilă. „În Ucraina, hărțile sunt actualizate zilnic”, a precizat colonelul Guillaume Schmidt, comandant al grupului geografic 28 GG. Iar asta pentru că trebuie ținut cont de distrugeri, de drumurile care au devenit deja impracticabile, etc.
- Ministrul Apărării din Polonia anunță că țara va aloca anul viitor circa 5% din PIB-ul său pentru cheltuielile militare
- Condițiile pentru ca SUA să rămână în NATO. Rubio: „E singura modalitate prin care Alianța devine mai puternică”
- Șeful NATO: Statele aliate au promis sprijin militar de peste 20 de miliarde euro pentru Ucraina în primul trimestru
„Ochii brigăzii”
Bruierea semnalelor de geolocație a devenit, de asemenea, sistematică pe câmpul de luptă și pune în pericol precizia armelor occidentale, precum Caezar sau Himars.
„Armele noastre sunt foarte dependente de geolocație. Va trebui să ne ajutăm forțele să fie capabile să continue manevrele, în ciuda pierderii semnalului de geolocație GNSS. Prin corelarea terenului cu punctele de referință care au fost deja stabilite, ele vor putea să continue să lovească”, spune colonelul Schmidt.
În aproape toate armatele europene, geografia militară a fost delegată unităților de informații sau de geniu. Unele se bazează pe semnale de geolocalizare furnizate de sateliți civili sau militari. „Noi facem ca datele să fie fiabile și le garantăm integritatea”, spune colonelul Schmidt.
Grupul Geografic 28GG, care aduce date despre teren, este numit și „ochii brigăzii de geniu și ai forțelor terestre”, având competențe unice, după cum explică generalul Christophe Bizien, care comandă noua brigadă de geniu. Acestea nu se limitează la sprijinul artileriei. Hărțile întocmite de Grupul Geografic 28 servesc drept suport de analiză pentru comandament, prin agregarea tuturor informațiilor. Ele sunt folosite pe moment și în scopuri de planificare.
„Nu poate exista control al timpului fără control al geografiei”, a explicat colonelul Yves, șeful biroului de operațiuni și instrucție.