Ministrul Educației a dat asigurări că școlile din România nu se vor închide, indiferent de cum va evolua criza energetică. Ligia Deca a afirmat că la nivelul Guvernului există deja discuții privind acordarea unui sprijin acordat autorităților locale, în așa fel încât școlile să nu recurgă la predarea online în situația în care nu pot achita facturile mari la utilități.
Ligia Deca a afirmat că una dintre prioritățile mandatului său este „asigurarea predictibilității”. „Cred că am auzit cu toții această nesiguranță pe care părinții, elevii, studenții, societatea în ansamblu pare că când vine vorba despre ce se va întâmpla mâine, anul viitor. Ne dorim ca acest lucru să dispară”, a afirmat ea.
„Ministerul Educației și eu personal dorim ca școlile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua.
Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învățare, de aceea există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor și autorităților public locale în așa fel să nu existe discuții de trecere în online când, de facto, copiii au nevoie să vină la școală.
De asemenea, îmi doresc să avem un cadru legislativ stabil care să ofere încredere și echitate în sistem. Îmi doresc o educație de calitate pentru fiecare copil, un sistem predictibil, transparent, funcțional care să aducă reziliență în fața oricărei crize și investiții pentru reducerea abandonului școlar”, a afirmat noul ministru al Educației.
Noul ministru al Educației anunță investiții în școli
„Vorbim despre 3.200 de microbuze școlare pentru a transporta elevii din zonele izolate. Vorbim despre asigurarea dotărilor din sălile de clasă, precum și dotările laboratoarelor, atelierelor școlare din sistemul preuniversitar, o investiție de 600 de milioane de euro care presupune dotare a minimum 75.000 de săli de clasă cu mobilier școlar și minimum de laboratoare, ateliere sau cabinete școlare.
Acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii și considerăm că acest lucru poate garanta calitatea educației.
De asemenea, vorbim despre dotarea laboratoarelor de informatică, de a nu pierde lecțiile digitale ale pandemiei și de a utiliza atât dotările achiziționate, cât și noile competențele digitale ale cadrelor didactice și ale elevilor.
Vorbim despre asigurarea infrastructurii universitare - investiții în cămine, cantine și spații de recreere. De exemplu, 260 de milioane de euro pentru 19520 de locuri pentru spații de recreere nou construite sau reabilitate.
Peste 6.500 de locuri noi în cantine construite sau reabilitate și aproape 20.000 de locuri în cămine construite sau reabilitate.
Vorbim despre dezvoltarea a minimum 10 campusuri și consorții regionale în ceea ce privește învățământul dual, tocmai pentru a avea alături companii, autorități publice locale, unități de învățământ preuniversitar și universități, în așa fel încât copiii care încep pe ruta duală să își poată continua studiile până la cel mai înalt nivel.
România educată nu înseamnă doar o listă de idei sau de măsuri, ci deja înseamnă măsuri concrete și finanțate pentru dezvoltarea învățământului românesc”, a concluzionat Deca.
Pe 3 octombrie, Ligia Deca a fost aleasă de liderii PNL, într-o ședință a conducerii centrale (BPN), pentru a prelua portofoliul Educației. Propunerea a ajuns pe masa președintelui Iohannis, care a semnat decretul numirii în funcție, publicat ulterior în Monitorul Oficial.