Șefa Parlamentului European și liderii grupurilor politice din Parlamentul European, reuniți în Conferința Președinților, au adoptat joi o declarație comună. Aceștia cer oficialilor blocului comunitar să acorde Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate la Uniunea Europeană, la summitul programat pentru 23-24 iunie. Oficialii mai solicită ca liderii europeni să depună eforturi să acorde cât mai repede același statut și Georgiei.
”Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de curaj, hotărâre și viziune în contextul actual al unui război brutal împotriva vecinului nostru european, Ucraina, și al deteriorării mediului internațional. Uniunea Europeană trebuie să fie un partener de încredere și un actor geopolitic credibil, care își respectă principiile și valorile, fiind solidară cu cei care apără aceleași idealuri.
Cetățenii ucraineni doresc să trăiască într-o țară liberă, democratică și prosperă, care este un membru mândru și angajat al familiei europene. Admitem că aceste aspirații sunt împărtășite de cetățenii Georgiei și ai Moldovei, precum și de cei ai țărilor din Balcanii de Vest, ale căror așteptări nu trebuie să fie neglijate în continuare”, spun liderii europeni în declarația comună.
Oficialii solicită “cu tărie” ca liderii europeni să acorde statutul de candidat la UE Ucrainei și Republicii Moldova, în acord cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, dar și Georgiei.
Georgia a completat și a transmis prima parte a chestionarului, în timp ce Republica Moldova și Ucraina au completat integral cele două părți ale chestionarului de aderare la UE. Ultimele două așteaptă un aviz din partea Comisiei Europene și o poziție din partea statelor membre blocului comunitar cu privire la acordarea statutului de candidată la UE, în cadrul summit-ului Consiliului European, pe 23-24 iunie.