„Războiul din Ucraina este o crimă a unui stat față de omenire, un genocid al unui popor”, susține Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri la Ambasada Ucrainei.
Credeți că se încheie războiul anul acesta?
Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri la Ambasada Ucrainei: „Depinde ce înțelegem prin termenul de încheiere a acestui război. Acest război nu a fost început de Ucraina. Acest război, de fapt, e o crimă a unui stat față de omenire, un genocid al unui popor. Vedem ce se întâmplă. Sunt exterminate orașe întregi, sunt distruse sorțile oamenilor. Oamenii sunt nevoiți să își părăsească locurile natale. Pentru noi, încetarea acestui război ar însemna oprirea de către Federația Rusă a acțiunilor militare împotriva Ucrainei.”
„Încheierea atacurilor ar fi primul pas. Următorul pas ar fi retragerea”
Întrebat dacă crede că forțele ruse vor veni cu un nou val de atacuri asupra Kievului, Rohovei a răspuns că „totul este posibil”.
„După datele pe care le deținem, se cam epuizează și armamentul și munițiile, mai ales acel armament care are nevoie de tehnologii noi și avansate, care erau importate de Rusia din alte țări, și aplicându-se aceste sancțiuni au fost tăiați de la obținerea acestor tehnologii”, a mai spus Paun Rohovei.