Rusia va lua măsuri pentru a-şi garanta securitatea ca răspuns la deciziile luate la summitul NATO de la Washington, a declarat miercuri adjunctul ministrului rus de externe Andrei Rudenko, informează EFE.
"Măsurile de răspuns vor fi elaborate de autorităţile politico-militare (...) Eu cred că se va face totul pentru a ne garanta securitatea", a insistat diplomatul rus, citat de agenţia TASS.
Rudenko a dat asigurări că deciziile de la summitul Alianţei nu vor contribui la "nimic bun", întrucât vizează escaladarea în continuare a conflictului din Ucraina.
Viceministrul rus, care a făcut parte din echipa de negociatori la discuţiile cu Kievul din martie 2022, a menţionat că noi contacte cu Ucraina vor fi posibile atunci când ţara "va fi pregătită şi va adopta o poziţie realistă".
Avioanele F-16, o provocare pentru Rusia
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri, la summitul NATO de la Washington din 9-11 iulie, că transferul avioanelor de vânătoare F-16 în Ucraina este în curs şi se va încheia în această vară.
Blinken a anunţat că avioanele de vânătoare F-16, fabricate în Statele Unite şi donate de Danemarca şi Olanda, "vor zbura pe cerul Ucrainei în această vară", mesaj la care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns rapid, mulţumind pe contul său de pe platforma X.
Rusia a avertizat în trecut că sosirea avioanelor de vânătoare F-16 în Ucraina va fi văzută ca o provocare din partea Statelor Unite şi a NATO, indiferent dacă aceste avioane au sau nu capacitatea de a transporta armament nuclear.