Kosovo va veni cu o solicitare, înainte de sfârșitul lui 2022, pentru aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat marţi în capitala albaneză Tirana preşedinta kosovară Vjosa Osmani, transmite dpa.
„Voi anunţa acest lucru azi, aici în faţa tuturor liderilor UE (...). Mă aflu aici ca lider al celei mai pro-europene ţări care există”, a subliniat Osmani, la sosirea sa la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana.
Kosovo susţine politicile UE în probleme de politică externă şi de securitate, inclusiv prin „alinierea la sancţiunile împotriva Rusiei, precum şi respingerea tuturor influenţelor externe nocive ale unor factori cum sunt Rusia şi China”, a subliniat Vjosa Osmani.
UE a început deja negocieri de aderare cu patru din cele şase ţări din Balcanii de Vest (Serbia, Muntenegru, Albania şi Macedonia de Nord), în timp ce Kosovo şi-a anunţat intenţia de a-şi prezenta candidatura la UE înainte de încheierea anului în curs.
Totuşi, Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania nu recunosc independenţa kosovară declarată unilateral de Serbia în 2008, şi de aceea aderarea Kosovo la UE este foarte dificilă, în cadrul unui proces de extindere care presupune unanimitatea Celor 27.