Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE: Cătălin Chirilă, medaliat cu bronz la C1-500 m, la Mondialele de la Samarkand

UPDATE: Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de bronz în proba de canoe simplu pe 500 de metri, duminică, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru probe neolimpice de la Samarkand (Uzbekistan), potrivit Agerpres.

Chirilă a fost cronometrat cu timpul de 01 min 48 sec 456/1000, fiind devansat de moldoveanul Serghei Tarnovschi (01:47.312) şi de cehul Martin Fuksa (01:48.405).

Canoistul stelist mai are în palmares la Mondiale o medalie de aur (C1-1.000 m) şi una de argint (C1-500 m) la Mondialele din 2022, de la Dartmouth (Canada).

Cătălin Chirilă va mai evolua duminică într-o finală, la canoe simplu pe 200 de metri (ora 12:22).

La Mondialele din 2023 de la Duisburg, România a cucerit două medalii prin Cătălin Chirilă, aur la canoe simplu 500 m şi argint la canoe simplu pe 1.000 m, precum şi una de bronz la canoe dublu pe 1.000 m prin Nuţă şi Sprîncean.

Știrea inițială.

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat în finala probei de canoe simplu pe 500 de metri, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru probe neolimpice de la Samarkand (Uzbekistan).

Chirilă a câştigat seria a treia, cu timpul de 01 min 54 sec 412/1000, la peste şase secunde de polonezul Wiktor Glazunow (02:00.581), potrivit Agerpres.

Sportivul de 26 ani, de la CSA Steaua, este campionul mondial en titre, iar la Paris s-a clasat al nouălea în proba olimpică de canoe simplu pe 1.000 m.

Cel mai bun timp din serii l-a scos cehul Martin Fuksa, care a câştigat seria a doua în 01 min 52 sec 280/1000.

În prima serie s-a impus moldoveanul Serghei Tarnovschi, în 01 min 56 sec 319/1000.

Finala A este programată duminică, la ora 10:04 (ora României).

Chirilă va concura sâmbătă şi în serii la canoe simplu pe 200 m.

La Mondialele din 2023 de la Duisburg, România a cucerit prin Cătălin Chirilă o medalie de aur la canoe simplu 500 m, una de argint la canoe simplu pe 1.000 m, plus una de bronz la canoe dublu pe 1.000 m prin Nuţă şi Sprîncean.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE