”Omul orchestră, un jurnal altfel” este un volum despre care chiar autorul, Răsvan Popescu, mărturisește că ar putea fi o frescă a societății noastre. De altfel, în cazul său, spune scriitorul, cărțile i-au fost mai mereu marcate și de amprenta ziaristică.
În multe dintre cărțile sale, Răsvan Popescu revine la copilăria sa, face apel la memoria pe care vrea să o păstreze vie. Este vorba despre ”recuperarea trecutului”, motiv la care autorul a mai apelat și în volumul său ”De partea bună a ierbii”.
În cea mai recentă carte semnată de Răsvan Popescu, ”Omul orchestră, un jurnal altfel”, lansată la târgul Gaudeamus, autorul împletește istoria mică, cea a propriilor amintiri, cu realitățile istoriei mari. Aici apar personaje din sfera politică, nume care au marcat ultimele decenii în România, dar și personaje mai puțin importante. Și toate, spune autorul, ”au farmecul lor, pentru că au impresia că fac istorie”.
Răsvan Popescu, jurnalist, scenarist de film, scriitor: ”E un risc, e un pariu pe care încerc sa-l câștig. Să merg pe o formulă de jurnal altfel, în care, pe de-o parte sunt elemente de biografie, de lucruri trăite, și pe de altă parte sunt lucruri care țin de ceea ce am făcut eu să fie, lucrurile pe care le-am scris, lucrurile pe care le-am făcut să fie. Și atunci, pe acest mixt îmi bazez această carte, care sper să îmi aducă amintirile înapoi, ca să zic așa. Un jurnal asta face, recuperează memoria. E vorba de memorii subiective, care împreună ar trebui să se întâlnească, ar trebui să dea o imagine cititorilor nu numai despre partea mea de biografie, dar și despre anii prin care am trecut cu toții. Trecutul ultimilor 33 de ani.”
