Preşedintele american şi cel al Chinei se vor întâlni față în față, anunțul venind după o lungă discuție la telefon între cei doi lideri.
Chiar dacă presa de la Beijing susține că a fost o discuție „sinceră și aprofundată”, președintele chinez l-a avertizat pe omologul său american să nu se „joace cu focul” în chestiunea Taiwanului.
China nu recunoaște acest stat insular
Situația a devenit încordată între SUA și China după ce Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, a anunțat că va face o vizită în Taiwan în august.
Nu este clar până acum dacă vizita va și avea loc. Într-un gest neobişnuit, președintele Joe Biden a anunțat că Armata americană consideră că această vizită a lui Pelosi în Taiwan „nu este o idee bună”.