Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Jens Stoltenberg: NATO trebuie să se pregătească pentru o lungă confruntare cu Rusia

Jens Stoltenberg a declarat că NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu Rusia, având în vedere că Vladimir Putin nu arată nicio voinţă de pace, la un an după ce a declanşat războiul contra Ucrainei.

"Trebuie să fim pregătiţi pentru un termen îndelungat, asta poate dura mulţi ani. Preşedintele Putin vrea o Europă diferită, o Europă unde el să-şi poată controla vecinii, unde poate să decidă ce pot face ţările", a estimat Stoltenberg.

După un an de război soldat cu zeci de mii de victime în cele două tabere, NATO se teme că Rusia pregăteşte o nouă ofensivă majoră.

Stoltenberg: "noi suntem aici pentru a ne asigura că Ucraina câştigă acest război

Cele 30 de ţări membre ale Alianţei rămân mai hotărâte ca niciodată să facă în aşa fel încât Ucraina să câştige războiul şi "noi suntem aici pentru a ne asigura că Ucraina câştigă acest război şi pentru a-i furniza arme, muniţii şi sprijinul de care are nevoie", a continuat Stoltenberg.

"Dacă preşedintele Putin câştigă în Ucraina, va fi o tragedie pentru ucraineni. Dar va fi periculos şi pentru noi, pentru că el şi alţi lideri autoritari vor fi convinşi că atunci când folosesc forţa militară îşi pot atinge obiectivele", mai crede el.

Volodimir Zelenski a declarat anul trecut în decembrie un plan de pace în 10 puncte, pe care l-a discutat, printre alţii, şi cu preşedintele SUA, Joe Biden. El cere Rusiei în acest plan să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei.

Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE