Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Izvorul Tămăduirii - semnificația sărbătorii și tradițiile care se respectă în această zi

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, în strânsă legătură cu Paștele, care pică în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată, prima săptămână după Învierea Domnului.

Anul acesta, Izvorul Tămăduirii se sărbătorește pe data de 21 aprilie. Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Mai târziu, după ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.

Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului şi aminteşte de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.

În România, Mănăstirea Ghighiu este cunoscută grație icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și prin izvorul ei tămăduitor. Și la Mănăstirea Dervent și Mănăstirea Horăcioara există un izvor cu apă vindecătoare, scrie crestinortodox.ro.

Izvorul Tămăduirii - tradiții care se respectă în această zi

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma mică.

Potrivit crestinortodox.ro, în această zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrățișarea frățească, ospătarea cu alimente rituale și dansul.

Programul Patriarhiei Române de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii (21 aprilie)

  • între orele 9:30 - 12:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • între orele 12:30 - 13:30, va fi săvârşită Sfinţirea mică a apei în faţa Baldachinului Sfinţilor;

În exteriorul Catedralei Patriarhale vor fi amplasate patru vase mari, fiecare cu o capacitate de 500 litri, urmând ca, la sfârşitul Slujbei de Sfinţire a apei (Agheasma Mică), diaconii, paraclisierii şi voluntarii Catedralei Patriarhale să-i ajute pe credincioşi la umplerea cu Agheasmă Mică a recipientelor personale sau a celor ce pot fi achiziţionate de la pangarul Catedralei. 

Surse: Agerpres, crestiortodox.ro

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE