Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Iulia Joja, expertă în securitatea europeană: Văd situația cu Schengenul drept una mai degrabă politică

"Este un moment nepotrivit să votăm acum o extindere, când sistemul frontierelor externe nu funcționează". Declarația îi aparține ministrului de Interne al Austriei, Gerhard Karner, și a fost făcută în contextul adoptării de către Comisia Europeană a unui raport favorabil pentru extinderea spațiului Schengen și accederea României, Bulgariei și a Croației la acesta.

În linii mari, opoziția Austriei este declanșată de fluxul de refugiați care se revarsă în Europa Centrală prin Balcani, oficialul austriac subliniind că atâta vreme cât ”un sistem nu funcționează, el nu poate fi extins”.

Problemele sunt politice

Experta în securitate europeană, Iulia Joja, arată că problemele accederii la Schengen sunt de natură politică, iar țările care se opun invocă chestiuni politice, care îmbracă de fapt disensiuni bilaterale și nemulțumiri legate de corupție.

”Avem foarte multe probleme politice. Văd situația cu Schengenul precum mulți cetățeni din România, drept una mai degrabă politică. Știm că România, Bulgaria, Croația îndeplinesc criteriile tehnice și știm că există un număr de state, reprezentat de Țările de Jos, care se opune din motive politice. Asociază foarte mult cu nivelul înalt de corupție din România și evident există o serie de probleme bilaterale, în special dacă ne gândim la dosarul corvetelor, în care este implicată o mare companie olandeză.

Există și alte state care din motive politice încearcă să se adreseze într-un mod populist și opiniei publice din țările lor. În cazul Austriei, motivele invocate sunt legate de migrație. Austria are graniță cu Balcanii de Vest și probleme pentru că aceea este o rută majoră de migrație către occident și asociază cumva România, Bulgaria și Croația cu acest spațiu și se opune într-un context mai larg extinderii UE, Schengen și extinderii instrumentelor UE către Europa Centrală și de Est”, a explicat Iulia Joja Pentru Euronews România.

Pentru ca cele trei state menționate să intre în Schengen, este nevoie de o hotărâre unanimă la nivelul UE. În acest moment, pe agenda Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne, care va avea loc pe 8 decembrie, la Bruxelles, subiectul extinderii Schengen nu există, însă pentru ca acesta să ajungă pe masa dezbaterilor, toate statele membre trebuie să ajungă la consens.

Zona Schengen, formată din 26 de state, a suspendat în mare parte controalele la frontieră între ţările membre şi le permite oamenilor să călătorească, să muncească şi să trăiască într-o altă ţară fără viză sau permis de şedere.

Bulgaria, România, Croaţia, Republica Irlanda şi Cipru sunt singurele state UE care nu fac parte din zona Schengen, la care au aderat însă ţările non-UE Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE