Forțele israeliene luptă în mai multe zone din centrul Fâșiei Gaza și au anunțat că își extind operațiunile în sudul teritoriului. Iar mii de familii de palestinieni încearcă să fugă din calea ofensivei. Deși nu a fost declarată o încetare temporară a focului, un convoi de camioane cu ajutoare umanitare a reușit să treacă în această dimineață din Egipt în Gaza.
Mii de familii palestiniene au fugit din calea ofensivei terestre din ce în ce mai puternice a Israelului. Acestea s-au refugiat în puținele adăposturi supraaglomerate din Fâșia Gaza, în timp ce armata israeliană a atacat centrul și sudul teritoriului. Armata israeliană susține că i-a somat pe refugiați să părăsească zonele vizate, înainte de atac.
Contraamiralul Daniel Hagari, purtător de cuvânt al IDF: ”Forțele noastre luptă într-o serie de locații centrale din Gaza, una dintre ele în zona numită al-Bureij, zona taberelor centrale, unde ne aflăm în a treia zi de atac, ucigând mulți teroriști și distrugând infrastructura teroristă. A doua este Khan Younis, în sudul Fâșiei, un centru terorist major al Hamas, unde am extins operațiunea.”
Zona atacată adăpostește persoane strămutate
În zona atacată acum locuiau aproape 90 de mii de persoane înainte de război. Acum adăpostește peste 61 de mii de persoane strămutate, majoritatea din nordul țării, potrivit biroului umanitar al ONU.
Palestinian: ”Casele noastre au fost distruse, iar fiul meu a murit. Am fugit, iar bombardamentele au avut loc toată noaptea, iar noi am venit aici, de la Khan Younis la Deir al-Balah, în această zonă, lângă martirii din Al-Aqsa. Nu există niciun adăpost potrivit. De fiecare dată când mergem în orice zonă, ne țintesc acolo.”
Palestinian: ”Cerem un singur lucru, opriți acest război, opriți suferința oamenilor cu orice preț. Este nenorocire, copiii dorm în frig, o fetiță cu handicap pe care am adus-o din Bureij, am suferit până am adus-o aici, când vii de la atâta distanță mergând cu persoane cu handicap și copii, acesta este culmea suferinței, moartea este mult mai milostivă.”
Convoaie de camioane care transportă ajutoare umanitare, inclusiv combustibil, au reușit totuși să traverseze punctul de trecere Rafah din Egipt spre Gaza. Cea mai recentă livrare de ajutoare, care a fost escortată de poliția Hamas, a avut loc în ciuda lipsei unei încetări a focului. Potrivit ministerului sănătății din Fâșia Gaza, condus de Hamas, numărul palestinienilor morți de la începutul războiului a depășit 21 de mii. Doar în ultimele 24 de ore au murit 195 de persoane.