Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că reforma cu privire la pensiile speciale ”nu se realizează pentru a lua anumiți bani de la unii sau pentru a da bani la alții, ci pentru a crea un sistem corect”. De asemenea, șeful statului a explicat că sistemul de pensii din România trebuie să fie unul sustenabil deoarece ”pensionarii trebuie să își primească drepturile pentru o viață muncită”.
Aflat la Bruxelles, Klaus Iohannis a reacționat după ce a fost întrebat dacă există posibilitatea renunțării la bani europeni din PNRR pentru salvarea pensiilor speciale.
”Trebuie să vedem fondul problemei. Sistemul de pensii trebuie să fie sustenabil. Asta înseamnă, mai simplu spus, că pensionarii trebuie să își primească drepturile pentru o viață muncită, dar trebuie să avem grijă ca și peste 10, peste 20, peste 30 de ani pensionarii să-și primească pensia. Asta înseamnă ca sistemul să fie sustenabil și scopul reformei sistemului este acesta.
Reforma nu se realizează pentru a lua anumiți bani de la unii sau pentru a da bani la alții, ci pentru a crea un sistem corect, sistem echitabil și un sistem sustenabil și exact asta trebuie să fie proiectul pe care mă aștept să îl înainteze ministerul de resort, Guvernul și să fie promovat de coaliție.
Nu cred că este cazul să dau eu sugestii de la un microfon din Bruxelles celor care lucrează pe proiectul de pensii, dar trebuie să ne amintim care este fondul discuției și fondul este acesta. Pensionarii au dreptul la pensia lor, la o pensie din care pot trăi, o pensie care se calculează echitabil pentru toată lumea și care este garantată à la longue”, a declarat președintele Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European.
Comisia Europeană a criticat în termeni duri proiectul pensiilor speciale adoptat de Guvernul Ciucă, despre care spune că nu respectă jalonul din PNRR.
Executivul comunitar a avertizat partidele aflate la guvernare în România să nu voteze draftul de act normativ în forma actuală, cerând să fie modificat masiv.
Euronews România a obținut scrisoarea Comisiei Europene transmisă liderilor politici de la București.
Criticile sunt extrem de dure la adresa proiectului de lege. În ultimele două luni și jumătate, spune negru pe alb Comisia, în scrisoarea trimisă Guvernului, că acest proiect nu îndeplinește cerințele din PNRR acele condiții care se referă la reducerea cheltuielilor cu aceste pensii speciale.