Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că nu își dorește funcția de prim-ministrul deoarece și-a propus să ducă „la bun sfârșit” mandatul de șef al statului.
Iohannis a făcut o declarație de presă, în contextul în care Curtea Constituțională a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.
„Nu, nu voi fi prim-ministru al României, nu doresc să fiu prim-ministru al României, nu doresc decât să duc acest mandat la un bun sfârșit.
Mă voi implica, ca și până acum, pentru România, pentru români. Până în ultima zi, mă voi implica pentru o Românie democrată, liberă, modernă, sigură, europeană, o Românie europeană”, a declarat Klaus Iohannis.
Scenariul în care Klaus Iohannis ar fi putut deveni premier a apărut în spațiul public înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale. La 13 noiembrie, Nicolae Ciucă, la acel moment președinte PNL și candidat la prezidențiale, a afirmat că președintele Klaus Iohannis nu este Putin, iar el nu este Medvedev, motiv pentru care respinge total acest subiect, potrivit News.ro.
Ce se întâmplă după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Explicațiile lui Klaus Iohannis
„Urmează, după validarea alegerilor parlamentare, care au avut loc între timp, convocarea noului Parlament, convocarea de consultări cu partidele parlamentare și constituirea noului guvern al României după alegerile parlamentare.
Noul guvern al României va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi ale alegerii Președintelui României. Deci, încă o dată, se convoacă noul Parlament, se alege noul guvern, noul guvern stabilește când vor avea loc alegerile prezidențiale în noua variantă.
Ce fac eu? În Constituția României, citim la Articolul 83, alineatul 2: „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”.
Concluzie, eu rămân în mandat până când va fi ales un nou Președinte al României. Când noul Președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici”, a afirmat Klaus Iohannis.