Anul acesta președintele Klaus Iohannis și-a dublat cheltuielile cu deplasările externe, în comparație cu 2021. Dacă anul trecut cheltuielile Administrației prezidențiale cu deplasările externe s-au ridicat la 1,5 milioane de euro, în 2022 președintele României a cheltuit mai mult decât dublu: 3,3 milioane de euro (peste 16,6 milioane de lei).
În schimb, ca număr, deplasările externe ale Președintelui Iohannis au scăzut în acest an. De la 26 deplasări externe anul trecut, la 21 în 2022.
Cele mai multe deplasări externe au fost la Bruxelles, dar și la Paris, Londra, New York și San Francisco.
Cele mai importante vizite ale președintelui Iohannis în 2022
- În martie, preşedintele Iohannis a fost prezent la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice din Bruxelles (24 martie), şi la reuniunea Consiliului European, tot la Bruxelles (24-25 martie), potrivit Agerpres.
- Pe 30 şi 31 mai, preşedintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care s-a desfăşurat la Bruxelles.
- Pe 14 iunie, la Haga, a participat la reuniunea în format restrâns, în pregătirea Summitului NATO; pe 20 iunie, la Riga, în Letonia, la cea de-a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mari (I3M) şi la cea de-a patra ediţie a Forumului de Afaceri I3M; pe 23 şi 24 iunie, la Bruxelles, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, Consiliului European şi Summitului Euro în format extins; în perioada 28-30 iunie - la Summitul NATO de la Madrid.
- În septembrie, şeful statului a participat la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care au avut loc la Londra. Pe 20 şi 21 septembrie, el a condus delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), organizată la New York. Vizita preşedintelui Iohannis în Statele Unite ale Americii a inclus şi o deplasare la San Francisco pe 22 şi 23 septembrie.
- În octombrie, preşedintele Iohannis a fost prezent la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European de la Praga (6-7 octombrie) şi la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (20-21 octombrie).
- Pe 7 şi 8 noiembrie, şeful statului a participat la Summitul implementării climatice de la Sharm El-Sheikh, iar pe 11-12 noiembrie - la Forumul pentru pace de la Paris. De asemenea, preşedintele Iohannis a efectuat o vizită oficială în Republica Letonia, la Riga, pe 23 noiembrie, urmată de o vizită oficială în Republica Lituania, la Vilnius, pe 24 noiembrie
- Pe 14 şi 15 decembrie președintele României a fost la Bruxelles, la summitul UE-ASEAN şi la reuniunea Consiliului European.