Unii dintre influencerii sau șefii de clan care l-au susținut pe TikTok pe Călin Georgescu la prezidențiale, pretind acum că părăsesc România. Ei au postat, după anularea alegerilor, clipuri sau imagini în care afirmă că sunt la vamă sau în avion. Unii au recunoscut că au fost plătiți pentru a-și arăta susținerea pentru candidații sau partidele extremiste.
Influencerul Makaveli apare în vamă de unde își ia la revedere de la prieteni, la plecarea din țară. Makaveli este unul dintre influencerii care a postat în favoarea lui Călin Georgescu. El și-a schimbat însă părerea, imediat după desecretizarea documentelor prezentate în CSAT.
George Pian a reacționat rapid. El a postat tot pe TikTok un clip în care se afla în avion.
„Makaveli, mi-e dor de tine, viața mea. De aici din aer îți face fratele tău acest videoclip”.
Unii influenceri au recunoscut că au fost plătiți pentru a-și arăta susținerea pentru candidații sau partidele extremiste
Într-un alt clip, mai mulți influenceri și personaje din lumea interlopă discutau despre banii pe care i-ar fi primit pentru a susține anumiți lideri politici. Makaveli pretinde însă că nu ar fi luat nimic de la candidatul Georgescu, ci de la partidul AUR, situat tot în zona extremei drepte.
Makaveli: Eu unul pentru că l-am susținut pe dl. Georgescu, n-am primit un sfanț de la nimeni. Nouă, da, într-adevăr ni s-au dat bani, dar ni s-au dat de Micula să susținem AUR. Ca să știe toată lumea. Și dacă vreți informații, cei de la poliție, sunați-mă, că vă dau eu convorbiri, tranzacții, ce doriți. A fost plătit Alin, George Pian…Dana.
George Pian îl contrazice imediat:
„Ce vorbești acolo de bani? Dacă eu am luat vreun ban... să susțin pe cineva”.
Procurorii și polițiștii au făcut percheziții domiciliare la adresa lui Bogdan Peșchir, care a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro.
SRI a afirmat, într-unul dintre documentele prezentate în CSAT, că Peșchir este implicat în finanţarea promovării lui Călin Georgescu pe platforma de socializare cu peste un million de euro.