Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la Spitalul pentru copii din Timișoara. Apelul la 112 s-a dat după miezul nopții. Când au ajuns la fața locului, pompierii au găsit degajări mari de fum la etajele unu și doi ale Spitalului Louis Țurcanu.
Copii, transferați la alte unități sanitare
42 de copii și 41 de părinți au fost evacuați din clădire de salvatori. La intervenție au fost trimise mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscări, ambulanțe SMURD și autospeciale de transport, iar pe parcursul misiunii a fost activat planul roșu
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Elena Rădulescu, a declarat că nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.
„Din fericire nu a fost un incendiu, a fost doar o degajare de fum la nivelul etajelor unu și doi ale Spitalului Louis Țurcanu din Timișoara. La fața locului au intervenit mai mulți pompieri care s-au deplasat cu cinci autospeciale de stingere și două autoscări de lucru la înălțime. De asemenea, au fost mai multe echipaje SMURD. La sosirea echipajelor de pompieri, după efectuarea recunoașterii s-a constatat că existau degajări masive de fum, iar din spital au fost evacuați 42 de copii și 41 de aparținători ai acestora. Din fericire, aceștia nu au necesitat îngrijiri medicale suplimentare. Toți cei 42 de copii au fost transferați la alte unități sanitare din Timișoara,” a declarat Elena Rădulescu, purtător de cuvânt ISU Timiș.