Reforma prin care Uniunea Europeană vrea impozitarea multinaționalelor ar putea înlocui măsurile fiscale aplicate la nivel național în acest sens, a declarat luni comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, potrivit publicației Politico.
BEFIT (cadrul de impozitare a profitului companiilor în Europa) ar înlocui „sistemele de impozitare a corporațiilor de la nivel național, iar acest mod se vor reduce costurile de conformitate și obstacolele în calea investițiilor transfrontaliere”, a afirmat Gentiloni.
Măsurile au la bază un acord global cu doi piloni, cu privire la aplicarea unui impozit pe profit, convenit între peste 130 de țări în 2021. Una dintre prevederi constă în realocarea profiturilor impozabile (cunoscut sub numele de primul pilon), iar cealaltă ar implica un prag minim de impozitare a multinaționalelor cu 15%.
La nivelul UE nu s-a ajuns la un acord privind impozitarea multinaționalelor, din cauza opoziției exprimate de Polonia și Ungaria.
Comisarul european pentru Economie a precizat că ar fi vorba despre „principalele caracteristici ale unei baze de impozitare comune simplificate și ale alocării profiturilor impozabile între statele membre”.
Gentiloni a precizat că astfel vor fi simplificate politicile fiscale din cadrul blocului european pentru ca statele membre să poată atragă investiții prin regimuri fiscale atractive.
Reforma ar urma să fie adoptată în al doilea trimestru al anului 2023, conform agendei Comisiei Europene. O consultare publică se desfășoară până la 26 ianuarie.
Măsurile ce implică schimbări fiscale necesită aprobarea tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.