Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale ale României, iar anunțul său i-a luat prin surprindere pe unii, deși mulți spuneau că era oarecum previzibil. În această situație, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a fost întrebat dacă l-ar susține pe edil în această cursă.
Este știut faptul că liberalii l-au sprijinit pe Nicușor Dan, mai ales în primul său mandat. Ulterior, în primul tur al alegerilor prezidențiale de pe 1 decembrie 2024, care au fost anulate, Nicușor Dan a făcut apel la susținerea Elenei Lasconi, pentru că ea era varianta candidatului pro-european, spre deosebire de Călin Georgescu, extremistul care a fost o adevărată surpriză nu doar în România, ci și cabinetele occidentale, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în jurul acelei candidaturi.
Ilie Bolojan: „Sper ca toți cei care se pretind responsabili să ia decizii raționale”
Dar în aceste noi condiții, după ce Nicușor Dan și-a anunțat candidatura, iar USR a spus că Elena Lasconi ar rămâne candidata partidului, rămâne de văzut cum se va poziționa PNL, cât și USR, dacă avem în vedere că Nicușor Dan a fost chiar fondatorul USR, formațiune care se numea USB, inițial. Iar Ilie Bolojan a răspuns cu tâlc atunci când a fost întrebat despre această chestiune. El a făcut referire la „greșelile” din trecutul apropiat.
De precizat că în această ecuație intră și dorința existenței unui candidat comun susținut de acele partide pro-europene. Numai că anunțul lui Nicușor Dan ar putea complica lucrurile.
„PNL nu a luat o decizie în acest sens, dar trebuie să învățăm din lecțile trecutului. Prima lecție este să încercăm să susținem un număr mai restrâns de candidați. A merge fiecare partid cu un candidat propriu, sau a fi mulți candidați, disipează voturile și face impredictibil candidatul care intră în turul 2.
Pentru că vom avea un candidat susținut de partidele anti-sistem, care, cu mare probabilitate, va fi în turul 2, și vom avea și alt candidat. Ar fi bine ca acest candidat să fie predictibil, un om așezat. Și cred că responsabilitatea partidelor mari este ca, în perioada următoare, cel mai târziu până la jumătatea lunii ianuarie, să facă analize serioase, să vadă cine sunt candidații care pot aduna electorate, care pot reprezenta România cu demnitate în relațiile externe, care pot să țină țara pe un curs predictibil, iar după finalizare acestor analize, să ia o decizie în cunoștință de cauză.
Nu exclud o posibilă susținere a domnului Nicușor Dan, dar trebuie să facem aceste analize, e o chestiune de seriozitate și, evident, fiind într-o coaliție, se va discuta despre susținerea, pe cât posibil, a unui singur candidat. Pentru că, dacă nu am face această chestiune, am fi în situația în care, în alegeri, conflictele dintre candidații partidelor care sunt în coaliție s-ar transforma în conflicte între partide, așa cum s-a întâmplat și în alegerile anterioare și nu am face decât să generăm instabilitate în guvernare.
Și dacă țara noastră are nevoie de ceva, cea mai mare urgență înseamnă un guvern stabil și măsuri imediate pentru a stabiliza mecanismele financiar-bugetare. Fără aceste chestiuni, pe fondul deficitului mare pe care îl avem, a dobânzilor mari pe care le plătim, a ratelor pe care trebuie să le achităm, suntem foarte vulnerabili din punct de vedere al echilibrelor economice.
Nu (n.r.: nu l-a surprins anunțul lui Nicușor Dan). Domnul Nicușor Dan mi-a dat un telefon, m-a informat că se înscrie în competiția electorală și atâta tot. Vom avea mai mulți candidați, dar trebuie să luăm niște decizii raționale și, cât timp sunt președintele PNL, am o răspundere suplimentară.
Nu putem să nu ținem cont și de discuțiile din coaliție și, foarte probabil, la începutul lunii ianuarie, vom lua niște decizii în acest sens, pentru că, odată ce noul guvern va stabili și calendarul alegerilor prezidențiale, care vor avea loc în primăvară, cu siguranță se va pune și problema stabilirii candidaților. Probabil că vom mai avea și alte anunțuri.
Eu sper ca toți cei care se pretind responsabili să ia niște decizii raționale, pe măsură ce apar candidații și pe măsură ce se stabilește calendarul electoral. Eu, personal, nu pot să asum o decizie a PNL, trebuie să mă consult cu colegii în mod serios, nu mai vreau să repetăm greșelile sau să susținem candidați care nu au portanță, care nu pot aduna electorate, sau să decidem în funcție de tot felul de calcule de mică anvergură. Trebuie să luăm decizii pentru țara noastră", a spus Ilie Bolojan, la Hotnews.
Liderul liberalilor a făcut referire și la acea „regulă” prin care președinții de partide să fie și candidați la prezidențiale. El îi îndeamnă pe ceilalți lideri să vadă ce s-a întâmplat recent la vot.
Ilie Bolojan, președinte interimar PNL: „Nu este vorba că s-a luat o decizie să nu candideze președinții de partide. Eu nu am venit să ocup o anumită funcție, să candidez la ceva. Este una din erorile care s-au făcut în campania anterioară, că avem președinți de partide și că trebuie să-i punem neapărat pe ei să candideze. Și ați văzut ce a ieșit. Cota de încredere a fost scăzută, respingerea populației a fost mare.
Dacă într-adevăr este prima noastră preocupare ceea ce declarăm, că noi suntem în serviciul public, adică al acestei țări, înseamnă că trebuie să luăm decizii care depășesc micile noastre preocupări, părerile noastre personale.
Deci problema pe care o avem este să avem în primăvară un președinte predictibil, nu o anumită persoană, nu cineva care se pune într-o anumită poză, să avem un președinte care ține România pe o direcție stabilă, pro-occidentală, care reprezintă cu demnitate România, care se bate pentru România, profesionist, în structurile în care ne ducem, care, atunci când poartă dialoguri cu alți șefi de stat sau de guvern, nu se gândește la lucrurile lui care îi conferă lui o poziție sau alta, ci face tot ce trebuie pentru țara asta, în așa fel încât românilor noștri, oriunde se găsesc, să nu le fie rușine că sunt români, ci să se simtă bine cu pașaportul românesc.
Dar pentru asta, trebuie să stăm cu picioarele în apă rece, să vedem care sunt cele mai bune soluții. Avem timp să stabilim această persoană. Deci nu Bolojan, nu Nicușor Dan, nu orice altă persoană este problema, ci trebuie să identificăm cel mai mare numitor comun al acestor electorate, în așa fel încât să existe o masă critică pentru ca acest candidat să intre în turul 2 și să poată câștiga".
Perioada desfășurării alegerilor ar urma să fie foarte importantă
În acest context, după ce a venit și anunțul lui Nicușor Dan, discuțiile privind formarea noului guvern capătă o altă greutate. Unii spun că decizie primarului general al Capitalei ar fi fost una tactică, pentru a forța coaliția să ia cumva alte decizii în consecință.
De precizat că, după aularea turului 1 al alegerilor, s-a format o „majoritate a partidelor pro-europene": PSD, PNL, USR și UDMR. Însă nu este sigur dacă USR se va menține pe poziții, în condițiile în care acest partid ar susține-o în continuare pe Elena Lasconi. În aceste condiții, data stabilirii alegerilor devine crucială, însă până atunci, este extrem de importantă și stabilirea partidelor care rămân în această majoritate.
Ilie Bolojan: „Această chestiune (n.r.: data alegerilor) nu depinde de mine. Sigur că depinde și de PNL în coaliție. Din punctul meu de vedere, cred că este bine să anunțăm un calendar cât mai repede posibil. Asta înseamnă că, după ce guvernul se formează - asta cred că este prima urgență a noastră, nu candidații la președinție.
Prima urgență e să avem o majoritate stabilă, care să ia măsurile de stabilitate financiară care să pregătească măsurile care trebuie puse în practică pentru a accesa banii europeni anul viitor, ca să menținem investițiile și să avem stabilitate. Și, da, pentru sănătatea sistemului democrativ din România, cu cât un calendar este anunțat mai repede, cu atât e mai bine.
Și cred că, dacă se țin alegerile cât mai repede posibil, martie-aprilie, în așa fel încât, înainte de sărbătorile de Paște să se finalizeze și turul al doilea, cred că e bine, în așa fel încât să existe un termen rezonabil până la care această situație de provizorat să fie clar că se încheie."
Ar trebui să plece Iohannis din funcție?
Imediat după anunțarea anulării alegerilor, multă lume se întreba cine va fi președinte, dacă avem în vedere că mandarul lui Klaus Iohannis expiră pe 21 de cembrie. Dar șeful statului a anunțat că tot el va fi interimar, decizie care a surprins multă lume și care a fost și criticată. El s-a bazat pe o prevedere constituțională, însă nu există formulări foarte clare pentru toate situațiile care pot apărea, precum aceasta cu anularea alegerilor.
De exemplu, în diverse situații, funcția de președinte al României poate fi preluată de președintele Senatului. Or noul Senat al României încă nu s-a format.
În acest sens, întrebat dacă Iohannis ar trebui să plece de la Cotroceni, Ilie Bolojan a răspuns.
„Dacă aș face niște sondaje, care se cunosc, având în vedere încrederea scăzută, ar trebui să răspund da, ca să fiu într-o cheie populară. Trebuie să discutăm deschis. Țara noastră are nevoie de o stabilitate. și, evident, au fost acele prevederi, care erau interpretabile, din Constituție, iar Curtea Constituțională a decis că se prelungește mandatul președintelui.
E o decizie în temeiul Constituției. E adevărat că este interpretabilă. Până nu se alege președintele Senatului - trebuie văzut care va fi această persoană care să ofere garanția că, în perioada următoare, din nou este o persoană predictibilă, care are abilități pe politică externă, care poate prelua atribuțiile de președinte - cred că această decizie care a fost luată, în afară de faptul că a născut tot felul de rezerve și discuții, a fost o decizie într- logică a stabilității.
Din punctul meu de vedere, nu cele trei luni în plus sunt problema, ci ce se întâmplă după cele trei luni, ce alegem în funcția de președinte și care va fi direcția României. Iar mandatele președintelui Iohannis vor fi judecate și de români, și de istorie, vizavi de ceea ce a realizat și ceea ce nu a realizat. Dar cred că astăzi, problema noastră principală e să formăm un guvern, pentru că problemele acestei țări, în perioada imediat următoare, vor fi agravate sau corectate de acțiunea guvernamentală și mai puțin de cea a președintelui României", a spus Ilie Bolojan.