După primul tur al alegerilor prezidențiale, surprizele au continuat și la cele parlamentare, unde PSD a fost partidul care a obținut cel mai mare procent, 22,4%, după procesarea a peste 99,87% din voturi.
HARTA rezultatelor la alegerile parlamentare 2024
Social-democrații au fost urmați de partidul AUR, marele câștigător, care a adunat 18,25 procente, cu toate că formațiunea politică a apărut abia în 2019 și a intrat în Parlament un an mai târziu. Celălalt partid mare din României, PNL, e pe locul al treilea, cu 14,32%, urmat de USR, cu 12,21%. În total, șapte partide au obținut pragul de 5% și au intrat în parlament: PSD, AUR, PNL, USR, SOS, UDMR și POT.
Din aceste rezultate, remarcăm că trei partide suveraniste reușesc să treacă pragul de 5% pentru a intra în Parlament: AUR, SOS, condus de Diana Șoșoacă și POT (Partidul Oamenilor Tineri), care a reușit să obțină peste 6%.
Dacă privim harta României, este important să vedem și cum au votat românii în toată țara, adică modul în care sunt repartizate voturile pe județe. Față de alegerile trecute, vedem o fragmentare mult mai mare. Cea mai mare parte din harta României este colorată în roșu, pentru că PSD a reușit să obțină foarte multe voturi în județele din sud și est. Sunt și câteva județe din nord care au votat majoritar cu PSD, cum ar fi Maramureș, Bistrița-Năsăud sau Botoșani. Surprinzător este că PSD a pierdut în Suceava sau Arad.
Vedem că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a obținut victorii exact în aceste ultime două județe, Arad și Suceava, dar și în Constanța. Dacă ne uităm la voturile pentru Senat, repartizate pe județe, vedem același lucru, pentru că tot Constanța, Arad și Suceava au culoarea galbenă.
În ceea ce privește USR, observăm doar două județe colorate în albastru: Brașov și Timiș.
- Județele care au votat majoritar pentru PSD: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrișa-Năsăud, Maramureș.
- Județele care au votat majoritar pentru AUR: Constanța, Suceava, Arad
- Județele care au votat majoritar pentru PNL: Cluj, Sibiu, Alba, Bihor.
- Județele care au votat majoritar pentru USR: Brașov, Timiș.
Situația după numărarea a 99,87% din voturi
- PSD 22,4%
- AUR 18,25%
- PNL 14,32%
- USR 12,21%
- SOS 7,71
- UDMR 6,41%
- POT 6,35%