Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Harta clanurilor rău famate. „Caranii” sunt cei mai temuți interlopi din România, la ora actuală

În Ilfov activează grupări considerate periculoase. Unele dintre ele fac legea și în București. „Caranii” sunt considerați cei mai temuți interlopi din România, la acest moment.

„Caranii” sunt cei mai temuți interlopi din România, la ora actuală

Chiar dacă poate nu mai au amploarea de altă dată, clanurile interlope continuă să existe în București și în Ilfov.

Cei mai periculoși sunt considerați a fi la ora actuală „Caranii”. Sunt cei mai temuți din țară, deși o parte dintre ei se află la închisoare după o acțiune de toamna anului trecut. Au în palmares atacuri sângeroase, milioane de dolari furați și inclusiv afaceri imobiliare în Germania. Ei activează în zona Pantelimon, dar ar avea legături și în anumite sectoare ale Capitalei.

Tot în sud-estul județului Ilfov activează clanul Chira și Sile Pietroi, cunoscut în lumea lor drept „Măcelarul din Glina”. Ar fi reușit să se impună inclusiv în Sectorul 3.

Mai spre sudul județului sunt prezenți membri ai clanului Gruia și cei din clanul Sportivilor  - una dintre cele mai cunoscute rețele bănuite inclusiv că ar avea afaceri imobiliare în Berceni.

Mai la vest sunt cei din clanul Cămătarilor, vizitați recent de polițiști, în al căror domiciliu au găsit o adevărată grădină zoologică: un cangur alb, maimuțe și o cămilă, toate deținute ilegal. Tot în zonă sunt și cei din clanul Pian, vizați de scandalul din pandemie în care au fost implicați membrii acestei grupări și, în ciuda faptului că liderul lor a murit, continuă să activeze, spun surse Euronews România.

În vestul județului, clanul Iordan și clanul Luptătorilor – anchetați și ei recent într-un dosar penal.

În Tunari, la limita cu Sectorul 1, sunt bănuiți că activează membrii clanului Sadoveanu. Ei ar avea legături inclusiv în Statele Unite, unde unul dintre ei a fost asasinat în 2021.

De aproximativ patru ani, la nivelul Poliției Capitalei funcționează Serviciul Grupări Violente care are în atenție exact aceste clanuri care fac legea în Capitală și nu numai.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE