Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Guvernul din Franța, vizat de două moțiuni de cenzură după trecerea forțată a reformei pensiilor

Două moţiuni de cenzură au fost depuse vineri împotriva guvernului francez, aflat într-o criză politică după trecerea forțată a reformei pensiilor, care modifică vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, potrivit Agerpres.

Mai multe mii de persoane s-au adunat vineri seară în Place de la Concorde, la câteva sute de metri de Adunarea Naţională. Manifestanţii au dat foc la paleţi din lemn, iar atmosfera a devenit tensionată odată cu lăsarea nopţii, poliţiştii încercând să împrăştie mulţimea, potrivit unor fotoreporteri ai agenţiei France Presse.

Câteva sute de persoane au aruncat cu sticle şi artificii în poliție, care a răspuns cu gaze lacrimogene. Au fost 61 de arestări în jurul orei 21:30 (20:30 GMT), potrivit prefecturii poliţiei.

Protestatarii au încercat să dea foc unei primării

La Lyon, manifestanţii au pătruns în forţă într-o primărie de arondisment şi "au încercat să-i dea foc", dar poliţia a stins rapid incendiul şi a arestat 36 de persoane, potrivit prefecturii.

Tot la Lyon, câteva sute de tineri au dat foc la coşuri de gunoi, au răsturnat trotinete, au spart panouri publicitare, au lansat petarde şi au scris pe vitrine în timp ce scandau "A cui este? A cui este? E a noastră! ", potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului. Poliţia a răspuns făcând uz de gaze lacrimogene.

La Strasbourg, în Place Kléber s-au adunat 1.600 de protestatari. "Vom trece şi noi în forţă", au scandat manifestanţii. Prefectura a raportat "degradări" în centrul oraşului, dar nicio arestare.

Moțiunile de cenzură, examinate săptămâna viitoare

Moţiunile de cenzură ar urma să fie examinate în Adunarea Naţională luni, potrivit unor surse parlamentare, sub rezerva validării chiar înainte de şedinţă.

Deputaţii grupului parlamentar centrist şi regionalist LIOT au anunţat la parlament depunerea unei moţiuni "transpartizane" de cenzură a guvernului, cosemnată de aleşii NUPES (stânga radicală).

La rândul său, "Adunarea Naţională" (RN, extremă-dreapta) a depus vineri o moţiune de cenzură, criticând o "reformă nedreaptă şi inutilă".

Aceste demersuri sunt răspunsuri la decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a recurge joi la articolul 49.3 din Constituţie, permiţând adoptarea unui text fără vot în Adunare, cu excepţia cazului în care o moţiune de cenzură vine să răstoarne guvernul.

Această opţiune privind foarte nepopulara reformă a pensiilor "este apogeul unei negări inacceptabile a democraţiei", afirmă în special moţiunea LIOT.

Vineri, secretarul general al sindicatului reformist CFDT, Laurent Berger, i-a cerut preşedintelui francez să "retragă reforma".

Pentru a răsturna guvernul, o moţiune de cenzură va trebui să obţină majoritatea absolută în Adunare, 287 de voturi. Acest lucru ar necesita ca măcar jumătate din cei 61 de deputaţi ai partidului conservator "Republicanii" (LR) să voteze pentru moţiunea grupului LIOT.

Franţa este una dintre ţările europene unde vârsta legală de pensionare este cea mai mică, chiar dacă sistemele de pensii nu sunt complet comparabile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE