Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

GUEST POST. ”Noi nu ne riscăm viața pentru ei”. În Mallorca, turiștii sunt pe cont propriu după ce este arborat steagul roșu

Cum funcționează regulile de intrare în Marea Mediterană? Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews România, relatează cum acționează salvamarii din Mallorca, în momentul în care pe plaje este arborat steagul roșu.

Concret, aceștia intervin să salveze persoanele aflate în pericol de înec, însă numai dacă este arborat steagul verde sau cel galben. Ce se întâmplă dacă este arborat steagul roșu? ”You are on your own” (”Sunteți pe cont propriu”), spune salvamarul Miguel.

În România, șase persoane au murit într-o singură zi, înecate în Marea Neagră, în condițiile în care pe plajă a fost arborat steagul roșu. Salvamarii au intervenit inclusiv pentru a împiedica turiștii să intre în marea agitată, însă au fost situații în care oamenii au devenit violenți și au agresat salvamarii.

Mai jos, relatarea jurnalistului Vitalie Cojocari:

Povești din Mallorca!

Cum funcționează aici regulile de intrare în Marea Mediterană? Ce mi-a spus un salvamar despre cei care ignoră avertismentele?

Este vârf de sezon în Mallorca. Germanii și britanicii au umplut hotelurile și plajele. Vedeți în poză cum arată marea pe cea mai aglomerată plajă din zona hotelului nostru. Asta ca să înțelegeți ce înseamnă “au umplut”.

Ieri (joi, 17 august - n.r.), valurile erau destul de îndrăznețe și le simțeai puterea chiar de cum intrai în mare. Astăzi s-au mai liniștit și Mediterana e cuminte, mai ales cu copiii care vor să se joace unde apa e la genunchii broaștei.

Azi a fost arborat steagul verde, pentru cine nu știe, liber la intrat în mare.

Ieri steagul era galben, adică de atenționare.

Ca la noi pe litoral, simplist vorbind, culorile sunt ca la semafoare. La roșu nu trebuie să te bagi în apă, punct.

Cum sunt atenționați turiștii

Ce vă povestesc mai jos s-a întâmplat ieri, când valurile erau temerare, dar nu erau periculoase, de steag roșu.

Tocmai ieșisem din mare și văd la un moment dat cum un salvamar începe să fluiere și să dea energic din mâini. Urmăriți și clipul.

Tot arăta ceva în mare și le cerea turiștilor să vină spre mal.

M-am apropiat de el. Mi-a explicat că nu era pentru toată lumea, ci doar pentru cei care au depășit geamandura galbenă. Între timp, turiștii atenționați de salvamar au înțeles mesajul și s-au întors în zona de siguranță a mării.

Dar dacă nu se întorceau? Dacă era steagul roșu și ignorau avertismentul?

Cum prietenul meu salvamar plecase, l-am găsit în apropiere, pe căsuța de lemn de pe plajă, cu binoclul la piept, pe salvamarul Miguel.

Să-i spunem așa pentru că tânărul bine bronzat, cu cercel în limbă și în ureche, își tatuase acest nume pe un braț.

Când m-am apropiat de el, m-a întrebat îngrijorat dacă totul este în regulă, dacă am nevoie de ajutor.I-am zis că nu și s-a liniștit, apoi mi-a răspuns amabil la întrebări.

”Noi nu ne riscăm viața pentru ei”

Miguel venise de pe continent pe vară, la muncă și mi-a zis că e bun înotător. Cu toate acestea, mi-a dat asigurări că oricine se bagă pe steag roșu în mare este pe cont propriu. “Noi nu ne riscăm viața pentru ei, nu ne băgăm pentru astfel de turiști fără discernământ”, spunea tânărul Miguel.

Amenzi? Sigur, există, dar e treaba poliției. Treaba noastră este să salvăm pe oricine este în pericol pe steag verde și galben.

La roșu? “You are on your own”, mi-a spus Miguel cu accentul său simpatic de spaniol.

Astăzi salvamarii nu mai fluieră nimic, în schimb au apărut noi geamanduri verzi, mai în larg, după cele galbene de ieri.

Înotătorii care se simt în formă se pot duce până la noile geamanduri. Desigur, dacă nu sunt în formă, Miguel va face tot posibilul să-i scoată vii din apă. Este un bun înotător, iar munca lui este să-i salveze pe astfel de turiști… însă numai pe steag galben și verde.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE