George Simion, președintele partidului Alianța pentru unirea românilor, a declarat duminică că românii se află într-un moment pe care istoria îl va reține ca fiind unul „de cotitură”, și este convins că „prin voința noastră comună, România renaște”.
George Simion a făcut declarații, duminică seara, după au fost anunțate primele rezultate exit poll de la alegerile Parlamentare 2024.
„Când am spus că vor fi forțe noi care vor intra în Parlament, eram luați în derâdere. Iată că lucrurile se schimbă și prima misiune pe care ne-am asumat-o, cea de asanare a clasei politice românești, cea de a scăpa de partidele politice corupte e aproape de îndeplinire prin voința poporului român. Ne aflăm aici împreună într-un moment în care crede că istoria îl va reține ca fiind unul de cotitură.
E un moment în care prin voința noastră comună România renaște. Suntem aici, în picioare, suntem următorul pas, fiecare dintre noi, generație după generație, dovedind că nimic nu poate înfrânge o națiune unită, un popor care își ia soarta în propriile mâini”, a afirmat George Simion.
George Simion: „Ne găsim în fața unei izbânzi de etapă pentru eliberarea națiunii române și pentru dreptate”
„Am ajuns aici cu trudă și sacrificiu. Acum, la finalul unui an greu marcat de lupte politice, de nedreptăți și de provocări, cum nu s-au mai văzut, ne găsim în fața unei izbânzi de etapă pentru eliberarea națiunii române și pentru dreptate.
În fața noastră s-a așternut o bătălie nu doar electoral, ci o bătălie pentru demnitate pentru dreptate și pentru viitorul țării noastre”, a afirmat liderul AUR.