Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

GALERIE FOTO. Femeile protestează îmbrăcate ca slujitoarele din "Handmaid's Tale" în Israel

Femeile din Israel protestează pentru a evita ceea ce ele consideră că va fi un viitor sumbru, dacă guvernul va pune în aplicare planul de revizuire a sistemului judiciar. În timpul protestelor, acestea se îmbracă asemenea personajelor din romanul distopic "Handmaid's Tale", scris de Margaret Atwood și din serialul omonim.

Ținutele transmit un mesaj înțeles de toată lumea

Înaintea unuia dintre proteste, un grup de femei a călătorit în costume de slujitoare de la Tel Aviv la Ierusalim, transformând vagoanele și peronul în ceea ce ar fi putut fi o scenă din celebrul serial.

"Cred că este o reprezentare vizuală foarte puternică, roșul și boneta. În al doilea rând, cred că este un mesaj universal, pentru că oamenii știu despre ce este vorba. Deci, nu trebuie să te chinui prea mult să explici. Oamenii îl văd și înțeleg imediat despre ce este vorba", spune Moran Zer Katzenstein, fondatoarea grupului de apărare a drepturilor femeilor.

VEZI GALERIA
5 imagini

Cu altă ocazie, acestea au înconjurat o fântână centrală din Tel Aviv, au blocat intersecții, și au păstrat tăcerea în timp ce mergeau încolonate, două câte două.

"Cred că aceasta formă de protest reprezintă lucrurile de care ne temem și care atrag multă atenție. Și apoi (costumele n.r.) ne-au dat ocazia să arătam că acesta este lucrul de care ne temem, nu pentru că ne considerăm servitoare în acest moment, dar este ceva de care ne temem că ar deveni realitate", este de părere Moran Zer Katzenstein.

Costumele de slujitoare reprezintă temerile femeilor

Apariția lor stridentă este menită să demonstreze că Israelul, care se prezintă ca singura democrație din Orientul Mijlociu, s-ar putea transforma într-o distopie înfricoșătoare, în care femeile ar putea fi private de drepturi.

Guvernul, cel mai de dreapta din istoria Israelului, este majoritar masculin. Doar 9 din cei 64 de membri ai coaliției lui Netanyahu sunt femei. Partidele ultraortodoxe, care sunt componente-cheie ale coaliției, refuză în totalitate includerea femeilor în guvern.

Costumul a devenit, de altfel, un simbol pentru femei. În SUA, cele care se opun interzicerii avortului au purtat cunoscuta ținută. De asemenea, aceasta a fost îmbrăcată și de femeile iraniene care au manifestat în Marea Britanie, pentru a susține protestele din Iran.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE