Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și membrii Familiei Regale au participat, miercuri, la tradiţionala slujbă de Crăciun de la Sandringham, după ce anul 2024 a fost unul „brutal” atât pentru suveranul britanic, cât și pentru nora sa, Prinţesa de Wales, au fost diagnosticaţi cu cancer, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.
sursă foto: AP
Mesajul Regelui Charles al III-lea de Crăciun
Regele Charles al Marii Britanii a vorbit, în mesajul său de Crăciun, despre conflictele armate din lume, care amenință viețile a milioane de oameni. Majestatea Sa și-a arătat recunoștința pentru cei care lucrează în domeniul sănătății, dar și pentru cei care lucrează în organizațiile umanitare pentru a-i ajuta pe cei în suferință. În acest an, regele a vorbit din capela unui fost spital din Londra, după ce a trecut printr-un tratament împotriva cancerului.
„În această zi de Crăciun, nu putem să nu ne gândim la cei pentru care efectele devastatoare ale conflictelor din Orientul Mijlociu, din Europa Centrală, din Africa și din alte părți reprezintă o amenințare permanentă pentru viața și traiul a atât de mulți oameni. De asemenea, ne gândim la organizațiile umanitare care lucrează neobosit pentru a aduce ajutor esențial. La urma urmei, Evangheliile vorbesc atât de viu despre conflict și ne învață valorile cu ajutorul cărora îl putem depăși. Exemplul pe care ni l-a dat Isus este etern și universal. Este acela de a intra în lumea celor care suferă, de a face o diferență în viața lor și de a le aduce astfel speranța acolo unde este disperare”, a spus Regele Charles al III-lea.
Charles, în vârstă de 76 de ani, şi regina Camilla, în vârstă de 77 de ani, au parcurs pe jos scurta distanţă de la reședința reală Sandringham House până la biserica St. Mary Magdalene, trecând pe lângă o mulţime de susţinători.
Cuplului regal li s-au alăturat prinţul şi prinţesa de Wales, împreună cu copiii lor, prinţul George (11 ani), prinţesa Charlotte (9 ani), şi prinţul Louis (6 ani).
William a mers de mână cu Charlotte, iar Prințesa Catherine, care purta o haină şi o pălărie verde, zâmbea mulţimii.
De asemenea, în grupul care a mers pe jos s-au aflat Prinţesa Regală şi ducele şi ducesa de Edinburgh.
Familia Regală a Marii Britanii a participat la tradiționala slujbă de Crăciun. Cine a lipsit de la ceremonie
Absent a fost Ducele de York, pe fondul dezvăluirilor referitoare la legăturile sale cu un presupus spion chinez.
În vârstă de 64 de ani, Andrew s-a alăturat Familiei Regale la slujbă în ultimii doi ani, însă acum ar urma să petreacă ziua de Crăciun alături de fosta sa soţie, Sarah, ducesă de York.
Membrii familiei regale care au mers la slujbă au fost întâmpinaţi la baza treptelor bisericii de reverendul Paul Rhys Williams.
Ei au intrat apoi în biserică, unde imnul naţional a fost intonat înainte de primul imn, "O Come, All Ye Faithful".
Anterior, William descrisese anul care a trecut, în care soţia şi tatăl său au fost trataţi pentru cancer, drept „brutal”.
Fiul regretatei Prințese Diana a mărturisit că 2024 a fost "probabil cel mai greu an din viaţa mea".