Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Gabriel Resources a obținut o suspendare de la plată a celor 10 milioane de euro în cazul Roșia Montană

Compania Gabriel Resources a obținut o suspendare provizorie a obligației de plată a celor 10 milioane de euro către statul român. Este decizia luată după ce compania canadiană a depus actele necesare pentru a contesta decizia prin care pierdea întreg procesul pentru exploatarea zonei Roșia Montană.

La data de 8 martie, România câștiga la Tribunalul de Arbritraj procesul cu compania Gabriel Resources în dosarul ”Roșia Montană” și, după ce instanța i-a dat câștig de cauză, țara noastră ar fi trebuit să primească de la compania canadiană despăgubiri în valoare de 10 milioane de dolari, aceste fiind cheltuieli de judecată de partea României.

Încă de la momentul respectiv, Gabriel Resources anunța că nu este de acord cu această decizie și spunea că ia în considerare să o conteste.

După ce România a câștigat procesul, acțiunile companiei Gabriel Resources s-au prăbușit. Reprezentanții firmei canadiene spuneau la acel moment că nu mai au bani suficienți pentru a achita aceste despăgubiri României. La scurt timp după, ANAF a pus sechestru pe bunurile companiei pentru a recupera această sumă de bani.

La data de 21 iunie, Gabriel Resources a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că a început și a reușit să strângă o parte din banii necesari pentru a continua să funcționeze și anunța că va pune de o parte 1,5 milioane de dolari pentru cheltuielile legale pentru a contesta hotărârea prin care România câștigase procesul. Totodată, acest lucru urma să se întâmple până pe data de 7 iulie.

Potrivit paginii Curții de Arbitraj, această cerere de contestare a fost înregistrată pe data 12 iulie. De altfel, Curtea a trimis și o notificare prin care anunța că suspendă temporar executarea acestei plăți de 10 milioane de dolari către statul român.

„Secretarul general interimar a înregistrat o cerere de anulare a hotărârii, depusă de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. și a notificat părților suspendarea provizorie a executării hotărârii”, se precizează în comunicarea Centrului Internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (International Centre for Settlement of Investment Disputes - ICSID), afiliat Băncii Mondiale.

Euronews România a încercat să obțină detalii atât din partea directorului executiv al compniei Gabriel Resources, cât și din partea echipei de avocați care a reprezentat România în acest proces. Până în momentul de față, nu am reușit să intră în contact cu niciunul dintre aceștia pentru a obține un punct de vedere.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE