Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi la Kiev că ţara sa susţine, alături de Germania, Italia şi România, acordarea "imediată" a statutului de candidată la UE pentru Ucraina.
La conferinţa de presă comună cu omologul său român, Klaus Iohannis, cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu premierul italian Mario Draghi, Macron a declarat, după întâlnirea celor patru lideri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: "Toţi patru susţinem statutul de candidată imediată la aderare".
Macron a adăugat că "acest statut va fi însoţit de o foaie de parcurs şi va implica luarea în considerare a situaţiei din Balcani şi din vecinătate, în special din (Republica) Moldova".
Draghi a arătat la aceeaşi conferinţă de presă că principalul său mesaj pentru Zelenski a fost că Italia doreşte să vadă Ucraina în Uniunea Europeană. El a mai spus că sprijină pe deplin anchetele presupuselor crime de război din Ucraina, informează Reuters, preluată de Agerpres.
La rândul său, Scholz a afirmat că ţara sa va continua să sprijine Ucraina atâta timp cât va fi necesar şi a subliniat lupta "eroică" a acestei ţări împotriva invadatorilor ruşi.
Germania a primit până acum 800.000 de refugiaţi ucraineni şi acordă Kievului asistenţă financiară şi militară, a precizat cancelarul, citat de Reuters.
Klaus Iohannis a condamnat blocarea exporturilor de grâu
În intervenţia sa, preşedintele Iohannis a condamnat cu aceeaşi ocazie Moscova pentru blocarea exporturilor de grâu ale Ucrainei, informează dpa.
"Condamn cu fermitate transformarea de către Rusia a grâului într-o armă cu un asemenea impact global", a spus şeful statului român.