Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan şi soţia sa au fost condamnaţi miercuri la 14 ani de închisoare pentru corupţie, într-un dosar referitor la cadourile primite atunci când el se afla la putere, au anunţat media locale, informează AFP.
Acest verdict survine la o zi după condamnarea lui Imran Khan şi a lui Shah Mahmood Qureshi, fost ministru al afacerilor externe şi numărul doi în partidul fondat de Khan, la 10 ani de închisoare pentru divulgare de documente clasificate şi cu câteva zile înainte de alegerile legislative şi regionale din 8 februarie, pentru care el era deja ineligibil.
Deocamdată, nu a fost precizat dacă cele două condamnări se cumulează sau nu.
O campania electorală presărată de acuzaţii de fraudă
Imran Khan era acuzat, alături de soţia sa Bushra Bibi, cu care s-a căsătorit în 2018 înainte cu câteva luni de a deveni prim-ministru, că a primit atunci când se afla la putere cadouri cărora le-a subestimat valoarea, înainte de a le revinde la preţuri mari.
Toate cadourile trebuie declarate şi se autorizează păstrarea doar a celor a căror valoare este mai mică de o anumită sumă sau care sunt cumpărate la un preţ convenit oficial.
Cele două procese au avut loc la închisoarea din Adiala, unde Imran Khan este închis după ce a fost arestat în august. El trebuie să răspundă la acuzaţii în zeci de dosare şi a fost de asemenea declarat ineligibil pentru cinci ani.
Campania electorală a fost presărată de acuzaţii de fraudă şi de represiune împotriva Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), partidul fondat de Imran Khan.
Fostul jucător vedetă de cricket consideră că dosarele deschise împotriva lui au motivaţii politice. El acuză armata - care l-a ajutat să acceadă la putere în 2018, dar a cărei susţinere a pierdut-o de atunci, potrivit analiştilor - că încearcă să preia conducerea ţării.