Fostul premier italian Giuseppe Conte este vizat într-o anchetă pentru posibile neglijențe în gestionarea crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19, potrivit Agerpres. Conte a deținut funcția de premier în perioada 2018-2021, iar în vara anului 2020 a fost audiat de un magistrat în legătură cu gestionarea crizei.
Parchetul din Bergamo, oraş lombard din nordul Italiei care a avut unul din principalele focare de coronavirus la sosirea acestuia în Europa, şi-a definitivat ancheta după trei ani, potrivit principalelor cotidiene, printre care Il Corriere della Sera.
Conte, premier din 2018 până în 2021 şi actual preşedinte al Mişcării 5 Stele (partid populist din opoziţie), a fost audiat din iunie 2020 de un magistrat cu privire la gestionarea acestei crize.
Magistraţii îi suspectează pe Conte şi guvernul său că au subestimat răspândirea virusului, deşi datele la dispoziţia executivului arătau că situaţia la Bergamo şi în regiunea învecinată se înrăutăţea rapid, şi asta în timp ce forţele de ordine erau deja pregătite să izoleze aceste zone de restul ţării.
Giuseppe Conte și guvernul său ar fi subestimat răspândirea virusului
Magistraţii le reproşează în special că nu au creat între 3 şi 9 martie 2020 o "zonă roşie" cuprinzând două municipalităţi din această zonă, Nembro şi Alzano Lombardo, lovite în mod deosebit de COVID-19.
Este ceea ce le reproşează Parchetul din Bergamo la 19 persoane vizate de o anchetă preliminară, printre care, pe lângă Conte, ministrul sănătăţii de la acea dată, Roberto Speranza, preşedintele regiunii Lombardia, Attilio Fontana, în continuare în funcţie, şi adjunctul său pe probleme de sănătate la acea vreme, Giulio Gallera.
Primele "zone roşii" au fost stabilite la sfârşitul lui februarie 2020, prin decizie a guvernului, în peste 12 municipalităţi lombarde, în special Codogno, oraşul "pacientului numărul unu".
Potrivit ipotezei formulate de procurorii din Bergamo, care se bazează pe expertize ştiinţifice, un lockdown în zona Bergamo ar fi făcut posibilă salvarea a câteva mii de vieţi.
Conte, citat de mai multe media, printre care jurnalul Il Corriere, a reacţionat la acest anunţ spunând că este "liniştit", subliniind că "a acţionat cu cel mai mare angajament şi un mare simţ al responsabilităţii într-unul din cele mai grele momente trăite de republica noastră".