Cel mai nou bombardier strategic al Americii și-a făcut debutul după ani de dezvoltare secretă și ca parte a răspunsului Pentagonului la preocupările tot mai mari cu privire la un viitor conflict cu China.
Este un aparat capabil să opereze fără echipaj şi să efectueze lovituri nucleare cu rază lungă de acţiune, utilizând de asemenea armament clasic.
Publicul a văzut pentru prima dată Raider-ul într-o ceremonie strict controlată la Uzina 42 a Forțelor Aeriene ale SUA din Palmdale, California, vineri.
Ceremonia a început cu survolarea celor trei bombardiere încă în serviciu: B-52 Stratofortress, B-1 Lancer și B-2 Spirit. Apoi ușile hangarului s-au deschis încet, iar B-21 a fost remorcat parțial din clădire.
„Acesta nu este doar un alt avion”, a spus secretarul Apărării Lloyd Austin. „Este întruchiparea hotărârii Americii de a apăra republica pe care o iubim cu toții”.
Avionul, care ar urma să coste aproximativ 700 milioane de dolari pe exemplar, este primul bombardier comandat de armata americană de mai multe decenii. El urmează să înlocuiască progresiv modelele B-1 şi B-2, bombardiere ale căror prime decolări datează din perioada Războiului rece.
Ce spun experții despre acest nou echipament
Aparatul B-21 va deveni astfel un element-cheie al "triadei nucleare" americane, compusă din rachete şi bombe care pot fi lansate de pe uscat, de pe mare şi din aer.
„Flota de bombardiere permite SUA să fie flexibile în materie de descurajare nucleară şi oferă o garanţie în caz de probleme altor piloni” ai acestei forţe de lovire, a explicat Amy Nelson, o expertă de la Brookings Institution, un think tank american cu sediul la Washington.
Armata americană nu doreşte să dezvăluie prea multe informaţii despre capacităţile avionului B-21, ale cărui multe caracteristici tehnice rămân secrete. Dar acest nou model ar urma să prezinte progrese semnificative în raport cu flota aeriană existentă.
Bombardierul va oferi în special posibilitatea de a fi pilotat fără echipaj la bord. Armata americană nu a „luat totuşi nicio decizie încă pentru a zbura fără echipaj”, a precizat Stefanek.