Disputa dintre prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, şi restul familiei regale britanice cu privire la titlurilor oficiale ale copiilor lor pare să se fi încheiat, după ce fiica cuplului princiar, Lilibet, a fost numită «prinţesă» pentru prima dată în mod public, vineri, cu ocazia botezului ei, informează AFP.
"Pot să confirm că prinţesa Lilibet Diana a fost botezată vineri, 3 martie, de arhiepiscopul de Los Angeles", a declarat un purtător de cuvânt al fiului cel mic al regelui Charles al III-lea şi al soţiei sale.
Fiica ducilor de Sussex numită prințesă pentru prima dată
A fost pentru prima dată când titlul de "prinţesă" a fost utilizat în mod public pentru a o desemna pe fiica ducelui şi ducesei de Sussex, care s-a născut în iunie 2021.
La fel ca fratele ei mai mare, Archie, Lilibet a devenit, în teorie, prinţesă atunci când Charles a devenit rege, pe 8 septembrie 2022. Regula, care datează din 1917 de pe vremea regelui George al V-lea, acordă titlurile de prinţ şi de prinţesă nepoţilor suveranilor britanici, nu însă şi strănepoţilor acestuia.
Însă chestiunea titlurilor celor doi copii ai prinţului Harry a devenit unul dintre numeroasele subiecte de dispută între ducii de Sussex şi casa regală britanică, pe care Harry şi Meghan au părăsit-o în 2020. Într-un interviu acordat prezentatoarei de televiziune Oprah Winfrey în 2021, Meghan a afirmat că oficialii de la Palatul Buckingham "nu voiau ca Archie să devină prinţ".
Cum figurează copiii lui Harry și Meghan pe paginile oficiale ale Casei Regale
În plus, pe site-ul Palatului Buchingham, Archie şi Lilibet sunt în continuare prezentaţi prin cuvintele "master" şi "miss".
Biroul de presă de la Palatul Buchingham a anunţat însă miercuri că site-ul va fi actualizat pentru a ţine cont de titlul de prinţesă utilizat de părinţii lui Lilibet.