Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum poți cumpăra biletele pentru EURO 2024. Cât te costă să vezi România la EURO 2024

Biletele la meciurile României de la EURO 2024 din Germania se pot cumpăra exclusiv de la organizatorul UEFA, de pe website-ul uefa.com/euro2024/ticketing. Vor fi disponibile pentru microbiști începând cu 4 decembrie.

04/12/2023 , 12:21

A început faza a doua a vânzării biletelor pentru EURO 2024

Cea de-a doua fază a vânzării de bilete pentru Campionatul European de fotbal - EURO 2024, în care suporterilor celor 21 de selecţionate deja calificate, printre care şi cea a României, le sunt oferite un milion de tichete pentru faza grupelor, a debutat luni şi se va încheiat pe 12 decembrie, informează agenţia dpa, preluată de Agerpres.

Fiecare asociaţie naţională va primi 10.000 de bilete pentru fiecare dintre cele trei meciuri din grupa lor, la turneul care va avea loc în Germania, în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

O loterie programată în luna ianuarie va stabili, prin intermediul site-ului oficial al UEFA, cine va intra în posesia biletelor din cea de-a doua fază a vânzărilor, demarată după tragerea la sorţi a componenţei grupelor competiţiei, care a avut loc sâmbătă la Hamburg.

FRF: “Trebuie să vă creaţi un cont de utilizator pe acest portal şi apoi să urmaţi paşii indicaţi de UEFA pentru achiziţionarea de bilete. La debutul procedurii de cumpărare alegeţi opţiunea FAN ROMANIA. În cazul în care cererea va depăşi numărul biletelor alocate, UEFA va organiza o loterie pentru repartizarea acestora”

Federaţia Română de Fotbal nu poate facilita, intermedia sau rezerva bilete pentru suporterii români. Toate operaţiunile de ticketing se desfăşoară exclusiv pe portalul UEFA Ticketing.

Programul României la EURO 2024

  • 17 iunie: România - câștigătoarea play-off-ului B (pe Alianz Arena, din Munchen)
  • 22 iunie: România - Belgia (pe Rhein Energie Stadion, din Koln)
  • 26 iunie: România - Slovacia (pe Waldastadion, din Frankfurt)

Cât costă biletele la EURO 2024

Faza grupelor:

  • Peluze fani - 30 euro
  • Categoria 3 - 60 euro
  • Categoria 2 - 150 euro
  • Categoria 1 - 200 euro

Meciul de deschidere:

  • Peluze fani - 50 euro
  • Categoria 3 - 195 euro
  • Categoria 2 - 400 euro
  • Categoria 1 - 600 euro

Optimile de finală:

  • Peluze fani - 50 euro
  • Categoria 3 - 85 euro
  • Categoria 2 - 175 euro
  • Categoria 1 - 250 euro

Sferturile de finală:

  • Peluze fani - 60 euro
  • Categoria 3 - 100 euro
  • Categoria 2 - 200 euro
  • Categoria 1 - 300 euro

Semifinale:

  • Peluze fani - 80 euro
  • Categoria 3 - 195 euro
  • Categoria 2 - 400 euro
  • Categoria 1 - 600 euro

Finala:

  • Peluze fani - 95 euro
  • Categoria 3 - 300 euro
  • Categoria 2 - 600 euro
  • Categoria 1 - 1000 euro

Biletele se pun în vânzare după tragerea la sorţi a grupelor care va avea loc în data de 2 decembrie, ora 19:00, la Hamburg.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE