Preşedinta USR, Elena Lasconi, anunţă că Uniunea Salvaţi România va candida pe liste proprii la următoarele alegeri.
O echipă din conducerea USR a discutat cu reprezentanţii partidelor de dreapta, în ultimele săptămâni, în vederea unei alianţe, dar "pretenţiile" prezentate de celelalte formaţiuni au fost "nerezonabile şi imposibil de pus în practică", conform unui comunicat de presă al USR transmis vineri, potrivit Agerpres.
„O echipă alcătuită din membri ai Biroului Naţional al USR a purtat în ultimele săptămâni discuţii cu reprezentanţii partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un preşedinte de dreapta şi de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliţie toxică, care măreşte anual taxele asupra cetăţenilor. Pretenţiile prezentate de reprezentanţii celorlalte partide au fost însă nerezonabile şi imposibil de pus în practică”, arată sursa citată.
USR va candida prin „forțe proprii”
USR va merge "cu motoarele turate la maximum" în următoarele alegeri şi va candida prin forţe proprii, se menţionează în comunicat.
"Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Eu voi face tot ce ţine de mine ca România să nu continue zece ani în direcţia dată de PSD, adică în direcţia corupţiei, a nepotismului, a combinaţiilor şi a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forţele noastre proprii, determinaţi şi curajoşi. Candidăm sub sigla USR la prezidenţiale şi la parlamentare", a declarat preşedinta USR.
Elena Lasconi este "cel mai bine clasat candidat de dreapta" la alegerile prezidenţiale, conform sondajelor recente, "astfel încât ar fi singura care să învingă candidaţii PSD" din aceste alegeri, se mai arată în comunicat. "Înscrierea în cursa pentru alegerile prezidenţiale a mai multor candidaţi de dreapta va ajuta doar candidaţii PSD", mai transmite USR.