Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dat asigurări sâmbătă că Rusia va plăti pentru masacrul pe care l-a provocat în urmă cu exact doi ani, când a bombardat Teatrul Dramatic din Mariupol, în regiunea ucraineană Doneţk (est), cu sute de civili înăuntru, inclusiv copii, informează EFE.
''Mariupol. Teatru Dramatic. Sintagma 'copii'. Au trecut doi ani. Lumea trebuie să-şi amintească tot ce a făcut Rusia Ucrainei şi ucrainenilor, iar fiecare ucigaş rus trebuie tras la răspundere pentru acţiunile lui'', a scris preşedintele ucrainean pe reţeaua de socializare X. "Ne vom asigura că sunt traşi la răspundere. Amintire veşnică tuturor oamenilor cărora teroarea rusă le-a luat viaţa'', a subliniat el.
La 16 martie 2022, aviaţia rusă a bombardat teatrul care fusese transformat într-un adăpost pentru aproximativ 600 de persoane, în ciuda literelor de-o şchioapă scrise în exteriorul clădirii care avertizau că înăuntru se află copii.
Potrivit diferitelor estimări, între 300 şi 600 de persoane au murit în atac
Ombudsmanul ucrainean Dmitro Lubineţ a reamintit pe canalul său Telegram că teatrul era un centru de distribuţie a alimentelor şi a apei şi un punct de primire desemnat pentru evacuări.
"Civili ucraineni se ascundeau acolo de bombardamentele constante şi aşteptau evacuarea. Femei, copii, vârstnici, gravide şi lăuze cu bebeluşi evacuate din maternitate. Toţi au murit între dărâmături", a rememorat el.
Ruşii au demolat ceea ce mai rămăsese din clădire după ce au ocupat oraşul în mai 2022 pentru "a ascunde urmele crimei" - potrivit lui Lubineţ - în acest oraş, care a fost asediat de trupele Kremlinului săptămâni la rând, provocând o catastrofă umanitară.
"Poţi distruge pereţii (clădirii), dar nu şi amintirea. Ne aducem aminte. Vor exista pedepse severe pentru toate crimele de război'', a subliniat ombudsmanul ucrainean.