Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Discuții despre securitatea la Marea Neagră. România, Bulgaria și Turcia ar putea lansa o operațiune comună de deminare

Miniștrii Apărării din România, Bulgaria și Turcia se întâlnesc la Ankara pentru a discuta despre securitatea în zona Mării Negre și despre operațiuni comune de eliminarea minelor care plutesc în derivă. Dacă se va ajunge la un acord, aceasta ar fi prima acțiune majoră comună a aliaților NATO din zonă de când Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei. 

Este vorba despre o forță comună între cele trei state membre NATO, cu ieșire la Marea Neagră, care are ca scop îndepărtarea minelor marine care ajung în apele teritoriale ale acestor țări, în contextul în care de la începutul războiului din Ucraina, zeci de astfel dispozitive au ajuns în largul Mării Negre.

Astfel de incidente au avut loc inclusiv în apele teritoriale ale României. În luna octombrie, o navă comercială sub pavilion turcesc a fost ușor avariată după ce a lovit o mină, în largul coastelor României, în dreptul portului Sulina. Înainte cu două luni, o mină s-ar fi izbit de stânci în zona digului din faţa unui hotel din Costineşti, provocând o explozie. Despre acordul comun dintre România, Bulgaria și Turcia în chestiunea deminării au apărut informații în spațiul public, însă ministerele Apărării din cele trei state nu au dat detalii. 

Ceva mai darnic cu informațiile a fost ministrul bulgar. El a anunțat într-un comunicat că discuțiile privind o misiune comună de deminare în Marea Neagră vor avea loc joi, în contextul în care zilele acestea se desfășoară la Ankara întâlnirea miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est.

Și ambasadorii Bulgariei și Turciei în România au vorbit pe scurt despre un astfel de acord, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe. 

Radko Vlaykov, ambasadorul Bulgariei în România: ”Regiunea Mării Negre a fost ținta mai multor amenințări și acțiuni agresive ale Rusiei. În mod deosebit, aș vrea să subliniez inițiativa noastră comună cu aliații noștri din Marea Neagră, România și Turcia. Împreună, finalizăm conceptul pe care l-am stabilit, un task group pentru contracararea minelor în Marea Neagră.” 

Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Turciei în România: ”Cred că, în câteva luni, vom vedea această operațiune deja lansată. Este un progres foarte bun, concret, în această privință. Conflictele din regiunea Mării Negre sunt toate terestre. Poate fi discutabil, desigur, dar este, relativ, liniște în zona maritimă. Singurul pericol este reprezentat de minele în derivă de care avem grijă, împreună cu România și Bulgaria.”

Liderii militari turci s-au exprimat recent împotriva prezenței forțelor navale ale altor aliați NATO, inclusiv Statele Unite, în Marea Neagră, scrie presa internațională. Șefii armatei Ankarei spun că navele străine ar putea crește și mai mult tensiunile în regiune. În cazul în care acordul va fi încheiat, forța comună de îndepărtare a minelor nu ar fi considerată o operațiune NATO, ci ar fi prima acțiune comună majoră a aliaților de la Marea Neagră de la începutul războiului din Ucraina. 

Situația în Marea Neagră s-a înrăutățit după ce Moscova a ieșit din acordul care permitea folosirea porturilor ucrainene de la Marea Neagră. Kievul a început să folosească o nouă rută pentru transportul cerealelor, din porturile ucrainene de la Dunăre, care trece pe lângă România și Bulgaria, cu destinația Turcia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE